Perspective de dezvoltare pentru comuna Pângărați

1

Laurențiu Bogdan Radu candidează pentru funcția de primar al comunei Pângărați. Tânăr și cu viziune, acesta își dorește un mediu mai bun pentru familia sa și pentru întreaga comunitate. La 30 de ani se poate lăuda cu o experiență de 8 ani în administrația publică locală, cu studii superioare în domeniul economiei și protecției mediului și cu o implicare activă în diverse proiecte care au adus un beneficiu comunității locale. S-a implicat în organizarea de excursii pentru copii, de cursuri de formare profesională, în ajutorarea unor persoane nevoiașe și își dorește să poată face mai mult, dar în calitate de primar sau consilier local al comunei Pângărați, pentru a dispune de suportul necesar implementării unor proiecte, chiar și europene, de dezvoltare a zonei.

Printre proiectele mai speciale la care aspira Laurențiu Bogdan Radu se numără înființarea unui Centru Cultural la Stejaru prin intermediul fondurilor europene, amenajarea în fiecare sat a unor spații de joacă și parcuri pentru copii, spații de relaxare pentru adulți cu mese de șah din beton, bănci, mese de pingpong, flori etc, precum și crearea unor condiții pentru echipa de fotbal a comunei. Desigur, acesta nu este străin de nevoile urgente ale comunității, respectiv prioritizarea realizării infrastructurii și a rețelelor de apă și canal.

„Le doresc un viitor copiilor mei. Părinții mei au fost o generație de sacrificiu. Noi, tinerii din ziua de astăzi, suntem o generație de sacrificiu. România este căpușată de tot felul de politicieni. Eu am o experiență vis-a-vis de activitatea publică pe care am căpătat-o la Primăria Tarcău. Acolo am avut diferite funcții, începând de la manager IT, inspector de mediu, director al unei societăți care se ocupa de investițiile de pe Tarcău. Este un lucru pe care îmi doresc să îl împărtășesc cu cetățenii acestei comune. Drumurile nu sunt tocmai bune, grădinița în care învață copiii nu este tocmai OK, apa potabilă la grădinițe și multe școli lipsește, nu avem cămine culturale, nu avem activități pentru tineri șamd. Până în momentul de față am fost conduși de crâșmari,  de pensionari, de tot felul de oameni, mai puțin de tineri. Cred că a venit și rândul nostru, al tinerilor, să ne creăm viitorul.”, a declarat Laurențiu Bogdan Radu.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. terente revine! spune

    modest nu am ce comenta.nimic nou sub cer.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate