Personalul de la secția de Terapie Intensivă a spitalului din Piatra-Neamț a fost decimat de COVID

3

Peste 15 cadre medicale de la secția ATI a Spitalului de Urgență din Piatra-Neamț sunt bolnave de COVID-19.

Încă de anul trecut am atras atenția autorităților cu privire la condițiile insalubre și total infecte în care se schimba și au vestiarele cei angajați la aceasta secție de terapie intensivă unde nu este permis să introduci sau să scoți un microb. (click aici pentru articol).

Deoarece situația aceasta este nerezolvată de peste 10 ani, am alertat pe toată lumea. Am mers la fața locului cu managerul de atunci care ne-a promis să se rezolvă, am scris în ziar, am dat telefoane, ne-am certat, dar nimic. În continuare cei de la secția ATI s-au echipat și dezechipat la subsol, alături de gândaci, într-un mediu absolut nesteril. De aici și până la infestarea pe capete a celor de la ATI odată cu apariția coronavirusului nu a fost decât un pas.

Pe acest subiect, ca și pe altele, factorul politic nu a făcut decât să se certe și probabil asta va face în continuare, căci răspunderea nu este a politicienilor. Vinovații principali pentru această situație sunt cei de la Direcția de Sănătate Publică care au închis ochii de peste 10 ani și au permis perpetuarea lor ca să își păstreze posturile bine plătite.

Din păcate, nici acum, când a ajuns cuțitul la os, DSP nu spune nimic, se face că nu vede și permite ca într-un spital COVID cei de la terapie intensivă să se echipeze și să se dezechipeze în aceleași condiții infecte unde microbii și gândacii sunt ca la ei acasă.

Când am scris, acum un an, despre această problemă de la ATI mulți de pe internet, din presă, din zona politică și chiar și din spital au râs de noi că dăm prea multă importanță unui nimic. Ia mai râdeți și acum, domnilor!

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. fery spune

    este cam la fel și la Bicaz, nu o secție ci tot spitalul este gol din cauza coronavirusului
    cică ar fi de vina personalul

  2. Gradinaru Neculai spune

    Se poate să aveți dreptate dar Direcția de Sănătate Publică Neamț, în ultimii 20 de ani, a fost decimată prin reducerile de personal. A dispărut în totalitate Corpul de medici inspectori cu activitate de îndrumare și control, în toate instituțiile sanitare, pe specialități medicale: medicină generală – medicină de familie, pediatrie, obstetrică ginecologie, mamă și copil, igienă și sănătate publică, medicină școlară etc. Mă întreb și vă întreb: cine mai desfășoară acum aceste activități ? Cine mai are grijă de sănătatea noastră în județ ? Când vin alegerile, toți fac promisiuni de care se alege praful. Acest comentariu se bazează pe faptul că am lucrat la DSP Neamț, serviciul RUNOS, timp de 30 de ani. Vă rog să verificați dacă am dreptate.

  3. Dl Scarbescu spune

    Anul trecut spitalul nu era in administrarea Consiliului Județean ?

    ADMIN: Ba da … și ce treaba are asta? Ai gasit tu un un alt vinovat acuma repede :)? Vrei să iei apărarea celor care au fost platiți să verifice și au inchis ochii sau ce?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate