Pericolul provocat de poluarea de la Tașca a trecut

0

Azi ne-am lămurit în sfârșit cât de mare a fost poluarea de la Tașca.

În fapt, substanța deversată în râul Bicaz, afluent al Bistriței, a avut un efect nociv pe o suprafață de maxim 5 km și pentru o perioadă de maxim 24 de ore. Debitul râului a diluat imediat substanța chimică, dar până ce natura și-a făcut treaba au fost omorâți peștii din perimetrul afectat.

La această oră nu mai este niciun pericol, iar posibilitatea de a se repeta acest gen de poluare este extrem de redusă, fiind vorba de un accident cauzat de inconștiența unui șofer care a deversat în canalizare ce rămăsese în cisternă după ce a descărcat-o la fabrica de ciment.

Din păcate, unii au speriat inutil populația, amplificând un accident și prezentându-l ca fiind o catastrofă. Nu e cazul să vă panicați. Pericolul a trecut și nu a fost așa de mare.

Merită felicitate autoritățile care până la a se lămuri care e dimensiunea poluării au luat cele mai drastice măsuri ca și cum ar fi fost ceva foarte grav, deși efectele poluării au fost simțite doar pe râul Bicaz, neajungând până în Bistrița.

Acum că pericolul a trecut nu trebuie trecut cu vederea ce se întâmplă la fabrica de ciment.

  • În primul rând, dacă cineva a deversat o substanță la canalizarea din fabrică și acea substanță a ajuns imediat în râu înseamnă că fabrica ori nu are stație de epurare, ori are, dar funcționează doar în acte.
  • În al doilea rând, dacă unei firmă din zonă i-au murit toți păstrăvii din crescătorie și nu a anunțat autoritățile putem suspiciona o înțelegere cu poluatorul în tentativa de a mușamaliza accidentul.
  • Nu în ultimul rând, e îngrijorătoare tăcerea celor de la fabrica de ciment Tașca (Heidelberg Cement) care ar fi trebuit să organizeze o conferință de presă măcar online și să răspundă la întrebări.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate