Pereții Școlii Gimnaziale nr. 3 din Piatra-Neamț, adevărate opere de artă

0

În urma unui proiect de revitalizare urbană prin artă stradală, demarat de Daniel Brașoveanu, președintele Asociației pentru Dezvoltare și Inovare în Europa (A.D.I.E.), zidurile gri ale Școlii Gimnaziale nr. 3 din Piatra-Neamț sunt acum viu colorate. Mai precis, este vorba despre peretele dinspre stradă și cel care dă spre sala de sport.

Amintim că A.D.I.E., cu sprijinul financiar al Consiliul Județean Neamț și cu ajutorul unor artiști talentați, specializați în artă stradală, și-a propus să transforme pereții școlilor din Piatra-Neamț în adevărate oaze de culoare și frumos în cadrul proiectului intitulat „Arta stradală – talent anonim”, ediția a IV-a.

Recent au fost date jos schelele de pe peretele dinspre stradă, iar lucrarea semnată de artistul Silviu Berdilă (Monkink) poate fi admirată acum în toată splendoarea.

„Fiecare artist vine cu influența sa, eu mi-am propus să vin cu elemente care reprezintă cultura, inteligența. În mare parte, ca element, folosesc mâinile, pentru că sunt cele mai bune unelte. O să vorbească desenul de la sine, la final”, preciza Silviu Berdilă despre lucrarea sa.

La pictura murală realizată de celălalt artist, Radu Pandele, pe peretele care dă spre sala de sport, mai sunt de făcut câteva retușuri. Cel mai probabil va fi gata săptămâna viitoare.

Suntem siguri că cele două picturi vor fi pentru copii o sursă de inspirație și, de ce nu, să-i atragă spre un domeniu artistic.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate