PECETEA TÂRGULUI PIATRA

Într-un hrisov al domnitorului Ion Calimah V.Vo., din 8 mai 1797, ”se statornicește asupra peceții târgului, unde trebuie să stea și cum să fie aplicată”. Așadar: ”Să stea păzită la mâna epitropilor bisericii Domnești și fără de știrea târgoveților fruntași să nu fie volnici a o pune epitropii pe nici o scrisoare că, aceea în care nu vor adeveri și târgoveții fruntași cu iscăliturile lor că s-a pus pecetea și prin a lor știre, nu va putea avea nici o tărie”.
Dar iată cum era descris sigiliul târgului, mai apoi orașului Piatra Neamț, conform documentului prezentat: ”întipărirea în ceară a acestui sigiliu reprezintă pe Sf. Ion antemergătorului lui Christos, patronul bisericii (e vorba de Biserica Sf. Ioan Domnesc – n.n.), având în dreapta sa, jos, o steluță; în partea stângă o steluță, mai jos o căprioară destul de rău gravată și în fine altă steluță. Din cercul care închide acest mobilier răsar rămurele de plante ce ornamentează locurile libere. În jurul acestui cerc se citește inscripția în românește cu litere chirilice: Această pecete a Târgului Pietrei de la Ștefan Vodă 7021 (1513 – n.n.), după care urmează alt cerc care închide inscripția” (a se vedea A. Semaca, Privire în trecutul târgului Piatra, București, 1938, p. 16).
Din informațiile documentare, sigiliul urbei noastre, ”trecut Primăriei Piatra odată cu arhiva bisericii, a fost luat de aici și dat Academiei Române de către V.A. Ureche” (Urechia – n.n.). Era o greșeală afirmația că era din timpul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Cel care a lămurit adevărata apartenență a sigiliului a fost tot istoricul, scriitorul și omul politic român, Vasile Alexandrescu Urechia – născut la Piatra Neamț la 15/27 februarie 1834 și decedat la vârsta de 67 de ani, în 1901.
Astfel, fiul acestor meleaguri, combate teoria de mai înainte în ”ședința Academiei de la 11 noiembrie 1888, spulberând orice urme de neîncredere în ceea ce privește autenticitatea”, după cum urmează:
a) ”S-a spus că documentele Șoltuzilor din Kamena poartă altă ștampilă pentru târgul lor, cea arătată mai sus, adică o căprioară. Aceasta însă nu diferă întru nimic de căprioara din ștampila lui Ștefan Vodă.
b) S-a mai obiectat că nu se cunosc în 1513 inscripții românești, iar în vechile documente nu întâlnim cuvântul târg și trâg. La aceasta, Ureche răspunde că mai curând ne-am gândi la o excepție decât la un fals. Dacă mai toate inscripțiile erau în slavonă, aceea de pe sigiliul târgului Roman a purtat până în secolul al XVII-lea următoarea inscripție: sigilium parga Roman. Prin urmare, să nu ne mirăm dacă aflăm și unul în românește.
c) Anul 7021, adică 153, când a fost făcut sigiliul, nu corespunde cu domnia lui Ștefan cel Mare, ci cu a lui Bogdan. Și aici răspunsul e ușor: pierzându-se sigiliul dat bisericii de către Ștefan cel Mare, a fost refăcut în 1513 în timpul domniei lui Bogdan. Dacă ar fi fost intenție de falsificare, s-ar fi pus un an din domnia voievodului ctitor”.
Concluzia este că ”nu există nici o îndoială în privința autenticității peceții târgului Pietrei și admițând ultimul argument, deducem că Ștefan cel Mare a dat un sigiliu târgului (reședință a fostului ținut Neamț –n.n.), care pierzându-se, după câțiva ani a fost refăcut îndată sub domnia lui Bogdan. Îl găsim aplicat pe foarte multe acte de proprietate, imprimat cu fum de lumânare”.
Așa este. Sigiliul poate fi admirat în locurile de păstrare pentru veșnicie: depozitele arhivelor ieșene și cele de la Academia României.

Prof. Gheorghe Radu