Parlamentul mai inventează o taxă pentru firme

0

Un număr de 12 senatori și deputați de la PSD și ALDE au propus o lege în Parlament prin care firmele care au profit brut de cel puțin 1 milion de lei pe an vor fi taxate cu 1% pentru alimentarea unui fond prin care ar urma să fie susținuți tinerii care vor să-și cumpere locuințe, conform startupcafe.

Propunerea de lege privind înființarea și utilizarea Fondului de Solidaritate „Locuințe pentru Tinerii Români” vrea să instituie un sprijin prin care persoanele căsătorite, cu vârste sub  35 de ani, să-și cumpere locuințe în rate.

Tinerii vor beneficia de plata avansului de până la 15% din valoarea locuinței la cumpărarea acesteia, dar nu mai mult de 15.000 de euro. Vor avea prioritate cuplurile de medici, profesori, zootehniști, agronomi, absolvenți de teologie care se mută la sate, precum și cuplurile cu copii, conform propunerii de lege.

Potrivit startupcafe, beneficiarii vor returna sumele primite din fond, începând cu anul 6 de la obținerea sprijinului, în 10 ani, în rate egale. Aceste rate, împreună cu ratele de la credit, nu vor depăși o treime din veniturile familiei.

Fondul ar urma să fie administrat de Ministerul Lucrărilor Publice și alimentat dintr-o taxă specială de la firmele din România.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate