Parintele Sorinel Ionica si vanatoarea de ziaristi

26

Din informatiile pe care le detinem, parintele Sorinel Ionica despre care am discutat in articolul Un preot care nu merita sa poarte haina bisericii s-a declarat nemultumit de ceea ce a citit prin presa despre sfintia sa, motiv pentru care a inceput sa ceara socoteala unei ziariste de la Ceahlaul, in stilul caracteristic „Te distrug!”, aceasta dupa ce a agresat alti doi colegi de breasla de la Realitatea si www.ziarpiatraneamt.ro, in cursul zilei de vineri, 4 noiembrie.

Articol publicat in Ziarul Ceahlaul, pe data de 5 noiembrie 2011

Ziarişti agresaţi de preotul Ionică

Un banal incendiu (mai mult fum decît foc), provocat de o oală cu mîncare uitată pe aragaz, s-a transformat într-un circ întreg, din cauza proprietarului vilei, nimeni altul decît un umil slujitor al Domnului. În jurul orei 16, cînd în faţa vilei somptuoase de lîngă Palatul copiilor, erau două autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă SMURD, părintele s-a crispat spontan, probabil nedorind ca locuinţa sa modestă să apară prin ziare, şi s-a repezit la jurnaliştii care se aflau pe trotuarul de vizavi. Dovedind că este în război total cu profilul preoţilor sfătoşi şi înţelepţi, a smuls camera foto din mîna unei ziariste şi l-a alergat pe colegul ei de altă publicaţie. Ambele tabere au sunat, apoi, la poliţie, aşa că în zonă s-a deplasat un echipaj de la judiciar care să clarifice lucrurile. Preotul a reclamat că i-a fost încălcat dreptul de proprietate, adică ziariştii au intrat în curte să facă poze. Tehnic vorbind acest lucru nu este posibil dintr-un motiv foarte simplu. Vila este atît de mare încît n-ar “încăpea” decît într-o fotografie făcută de la distanţă. Pentru cine nu-l cunoaşte, părintele, care slujeşte la o biserică din Dărmăneşti, se numeşte Sorinel Ionică. Şi ieri a reuşit să demonstreze că “rimează” întru totul cu numele lui. Adică este un diminutiv.

Articol publicat in Realitatea, pe data de 8 noiembrie 2011

Preotul Ionică este cercetat pentru tâlhărie

* părintele Sorinel Ionică, parohul Bisericii Pietricica, este anchetat de poliţişti pentru că i-a smuls aparatul foto unei ziariste  * preotul nu a putut să ne ofere un punct de vedere coerent pentru că tocmai era ocupat cu agresarea unei alte ziariste din Piatra-Neamţ

[…]

Contactat telefonic, părintele Ionică, în momentul în care a auzit că stă de vorbă cu un ziarist, întrebat fiind despre incidentul de vineri, a spus doar „N-a fost nimic faţă către faţă”, după care a închis. Am tot încercat să-i luăm un punct de vedere, însă, la repetatele apeluri telefonice, slujitorul Bisericii nu a mai răspuns. Aveam să aflăm că „tăcerea” sa avea o justificare temeinică. Chiar la acea oră, preotul împreună cu preoteasa fuseseră la redacţia unui alt ziar local şi au încercat să o bată pe o altă ziaristă care scrisese despre incidentul de vineri seara. Acum mai are un dosar penal şi poate vor reuşi poliţiştii să-l liniştească.

Vom reveni cu detalii.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
26 Comentarii
  1. vasilica spune

    pt domnul crestin ortodox…spuneti cu ce a contribuit unii la biserica? sa stiti ca multi dintre noi dam care si cat putem la biserica ..nu sunt impotriva, dar stiti cum se cheltuie aceii BANI?….cati preoti ajuta familii evoiase sarace ?…cati preoti fac o inmormantare crestineasca fara un ban?..cati?…un preot cu har rar gasesti….ia cu el acel palat in mormant?…si masinile care le are…..sunt batrani care au nevoie de ajutor mancare medicamente etc)….ajuta cumva preotii pe acestia spunetimi?….din gura dam toti asta le e meseria sa vb frumos sa faca omul sa se simta bine sa ia banul…sa va dau un exemplu…daca maine vin la o biserica in constructie si vb cu preotul ca platesc eu tot aduc eu firma si ca IN 6 LUNI E GATA CREDETI CA ACCEPTA?….NUUU….pt ca lumea trebuie sa cotizeze zilnic ca sa pape toti de la el pana la cel mai mare…de asta dureaza constructiile ani buni …de asta au vile masini de lux…..parintele IUSTIN tot respectul a avut ceva nu…sarac pe lume dar bogat cu sufletul… credincios sunt si eu in felul meu nu cum sunt altii mergem la biserica sa ne vada lumea …postim dar dracuim ..barfim…facem pomeniri cu fala sa vada tot satul ca ai bani nu gluma..de ce in loc de o pomenire nu unde cheltuim atatia bani si lumea ca e bine ca nu tot te vb ..mai bine mergem noi la un orfelinat la un azil la o familie saraca si donam cate ceva sunt copii care nu au mancat o ciokolata niciodata sunt batrani care mananca o paine sau o bucata de carne la o luna…dar in schimb dam bani la popi ca vezi doamne e popa…le facem burtile mari pentru unii …sunt si preoti care tin legatura cu enoriiasi care ajuta care se implica in comunitate dar sunt putini…platim la popa ca sa ni se ierte pacatele platim cu bani….banii ochiul dracului..cum se zice in popor..

  2. Iurea Anca spune

    Am fost sambata 2 nov. 2013 la o slujba in biserica Petricica unde slujeste pr. Ionica. Am venit la P. Neamt dupa 30 de ani. Am avut curajul sa stau la slujba de la orele 9 pana la 12 pana cand s-a terminat totul. M-a impresionat modul in care a facut slujba, daruirea care a transmis-o enoriasilor, pildele corecte si sincere fata de auditoriu si tot ce a transmis acest preot cu har. M-a impresionat cat de multa lume se gasea in biserica si in afara. In schimba am fost mahnita cand am aflat ca la aceea biserica (din lemn pare-mi-se)preotul Ionica, nu are o femeie de serviciu, un paznic al cimitirului, un dascal (erau veniti de placere 3 dascali din Iasi care au cantat in timpul slujbei)si acest preot nu este ajutat. Ce ati scis voi despre acest preot, personal nu cred. mai bine ma duce gandul ca este cineva care ravneste la aceea parohie. Chiar sunt mahnita cand citesc aceste randuri. In biserica se mai afla si un prof. univ. dr. de la Univ. din Iasi, care l-a felicitat in fata enoriasilor. Am fost profund emotionati cu totii de frumoasa slujba care a facut-o. PARINTE IONICA, SA AI PARTE DE SANATATE SI FERICIRE IAR CEI CARE ITI FAC RAU SI VORBESC PE LANGA…AFURISESTE-I!

  3. pietreanul spune

    Acesti farisei asa zisi ,,slujitori ai domnului” sant de fapt slujitori ai lui satana. Nu va face-ti probleme ca langa constructia marlaneasca a acestui ,,vames” dintre lumi mai este si casa unui vames din aceasta lume care are o constructie la fel cu a celuilalt ,,vames” si care a muncit la fel de mult ca ,,slujitorul” de mai sus.Acesti indivizi nu au nici op legatura cu Dumnezeu,ei nici nu reprezinta ,,casa domnului” sant niste profitori ordinari care te fura ascunzande-se dupa pulpana BOR, vorba aceia ,,cum e turcu asa-i si chistolul. Nu pot sa nu-i raspund unui ,,cre(s)tin ortodox” sa nu mai ,,tipe” asa de tare ca auzim aberatiile lui si fara majuscule ca vorba ,,cuiva” prosti,prosti dar multi iar cei saraci cu duhul nu au nevoie de rai pe pamant ci raiul de dincolo!!cel de pe pamant este al popilor,politicienilor si hotilor.

  4. Seby spune

    Daca eram eu in locul celui care filma si ma impingea sau doar punea mana pe mine asta pur si simplu se cheama agresiune si ce ii faceam eu se chema autoaparare ( un pumn in bot de ii cheleam botu ala paros plin de pacata!)Pntru stefan : Am avut prilejul nefericit sa merg in acea biserica intrucat bunicu meu a fost ingropat in acel cimitir in iunie 2009 ce putea sa vorbeasca Sorinache asta numai el stie la el totul era un circ derbedeul asta nu are ce cauta in biserica si nici pe langa ea este un distrus,un criminal !

  5. Ana spune

    Sa ne rugam impreuna cu Sfantul Efrem Sirul, lira Duhului Sfant: „Doamne Imparate, daruieste-mi sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!”

  6. popa gheorghe adrian spune

    Un comentariu decent al doamnei Alexandra Alexa.
    Poate vroiati sa spuneti preaCURViosiei sale si nu preacuviosiei sale. Daca toti edili din orasul Piatra Neamt au legile proprii, de ce si parintele Sorinel sa nu aiba legea lui?
    Mi-a placut limbajul ca la usa cortului a acestui parinte. Este interesant cate clase are acest preot, ca dupa modul de abordare a unei probleme asa simple nu cred ca a depasit clasele primare. Sa nu sariti pe mine ca bunul simt nu se invata la scoala, stiu, ti-l cultiva parintii. Dar ce ne facem daca nu avem parinti? Apelam la o ruda a parintilor, pe nume „moliftul”…o ironie scurta din „O brad frumos” cu Toma Caragiu.
    Concluzia este una singura: preotii fac averi incomensurabile pe spinarea credincioasilor creduli si naivi. Sunt un om credincios, merg la biserica, amrind candela, fac rugaciuni, nu sunt habotnic, insa, ceea ce fac preotii nu au nici o legatura cu Biserica Ortodoxa ci cu Legile Sionismului sau a Masoneriei…(Vezi conducatorul bisericii)

  7. Alexandra Alexa spune

    Sunt uimită… De câteva zile urmăresc subiectul si mi se pare că trăiesc prin cărţile pe care le-am citit despre inchiziţie. Suntem în secolul 21 şi un „drac” îi impune unui om unde să filmeze, pe domeniul public, iar pe alţii îi cafteşte pe la locul lor de muncă. Şi, cu toate astea, e în libertate… Ba, mai mult, păstoreşte… Preacucernicul, se pare că, s-a autodeclarat făcător al legii in Piatra Neamţ şi e capabil să o şi demonstreze, după cum arată faptele sale.
    Întrebarea, firească de altfel, pe care o pun este: dacă copilul meu, care are o cameră de filmat, şi o foloseşte, are nefericita idee de a filma, din pură întâmplare, vila precuvioşiei sale, şi-l vede parintele, ce se întâmplă?
    Îmi iau copilul bătut, plin de sânge de pe domeniul public, pentru că a îndrăznit să îşi mulţumească curiozitatea infantilă?
    Dacă faţă de nişte maturi acestea au fost manifestările, mă întreb care ar fi faţă de un copil…
    Ferească Dumnezeu şi pe puiul cel de şarpe de asemenea „OM?, că de preot nu poate fi vorba!!!

  8. Un enorias Crestin Ortodox spune

    As dori sa punctez cateva idei principale cu privire la acest Eveniment si la comentariile facute:* Cine sunt acesti ziaristi si reporteri care au parafrazat tot evenimentul si au pornit o adevarata ofensa impotriva Bisericii crestine ortodoxe si a slujitorilor ei? * Cine sunt EI defapt? Cat au CONTRIBUIT ei la BISERICA DE UNDE APARTIN , SAU la BISERICA de unde slujeste Pr Sorinel, SAU au contribuit la casa parintelui, sa le Rasplateasca Dumnezeu Faptele nu Vorbele, caci ei nu au contribuit cu NIMIC la Bisericile noastre si se declara CRESTINI ORTODOCSI,,, lupi in blana de miel! SUNT ACEI PRIN CARE VIN ISPITA, AU LA INDEMANA PRESA TELEVIZIUNEA SI SE FOLOSESC PENTRU SCRUPULELE LOR PERVESE SPUN DOAR PAREREA LOR , INCRIMINEAZA DUC IN EROARE , SE CRED MAI PRESUS DE DUMNEZEU, EI SUNT ADEVARATII JUDECATORI!!! NU DUMNEZEU!!! EI JUDECA!! Fratilor ati fost voi de fata cand sau intamlat toate aceste evenimente ? Cine sunt adevarati martori ? Stie CINEVA CUM SA INTAMPLAT ? DOAR CE AU RELATAT REPORTERII ATAT STITI!! Acestia nu pot fi decat niste Eretici IMPOTRIVA BISERICII, MASONI sau ALTE CULTE DE MANIPULARE. * In legatura cu jurnalista care a fost agresata, dupa spusele ei mincinoase, SA VEDETI ADEVARUL DESPRE EA!!! A fost casatorita si a divortat A NENOROCIT O FAMILIE!!! LA BISERICA DE UNDE APARTINE , PREOTUL DE ACOLO NEA MARTURISIT CA NU ESTE CRESTINA, NU VINE LA BISERICA , NU CONTRIBUIE CU NIMIC, A FOST IPLICATA IN NENUMARATE SCANDALURI IN PAROHIA RESPECTIVA, A ADUS PERMANENTE JIGNIRII OFICIALITATILOR NEMTENE PRIN ARTICOLELE DUMNEAEI SI PRIN COMPORTAMENT VULGAR SI AGRESIV!!!!!! AU PORNIT O OFENSA IMPOTRIVA BISERICII SI A PREOTULUI SORINEL SA ARATE CAT DE IMPORTANTA ESTE EA CA SI CRESTIN SI PERSOANA SI CITEZ ” SA MA DAU MARE CA SUNT CINEVA SI POT SA FAC CE VREAU, PENTRU CA I-MI PERMIT” Asadar sa nu VORBIM CE NU STIM!!! ACEASTA ESTE REPORTERITA CARE STARNIT TOT SCANDALUL MINTIND, O INTREAGA COMUNITATE SI VOI IA-TI DAT CREZARE ACESTEI CRESTINE MODEL!!! NU VA JUCATI CU DUMNEZEU SI CELE SFINTE!!!!! NU VA JUCATI!!! O SA DATI SOCOTEALA!!! MARE GRIJA CACI CUM SPUNE SCRIPTURA ” VAI PRIN CEL CARE VINE ISPITA” PRAFUL SE VA ALEGE DE VOI SI DE FAMILIILE VOASTRE.

    ADMIN : Comentariul acesta este deplasat si mincinos. Prima persoana agresata de umilul parinte am fost chiar eu si am avut norocul sa filmez evenimentul . Poate eu sau orice comentator de aici suntem niste pacatosi si vorbim aiurea dar unui preot nu i se permite sa ameninte , sa sara la bataie si sa aiba un asemenea comportament . Daca nu e in stare sa poarte haina de preot si sa aiba suflet de preot sa se faca reporter sau comentator si sa lase locul unui om cu har .

  9. Anamaria spune

    Pentru Stefan

    Am urmarit cu atentie personajul si am citit tot ce s-a scris despre el. A spus cineva vreo vorba despre slujbele lui? Despre asa zisele lui calitati teologice? NU! Toata lumea a infierat (uneori prea bland si decent) comportamentul lui de HULIGAN. Ca nu poti pretinde ca esti curat la suflet si-i poti curati si pe altii cand tu nu stii altceva decat „iti iau gatul” si „te distrug”. Despre asta vorbim aici, despre HULIGANUL. Si orice hulihgan trebuie pus la punct. Indiferent ca este medic, profesor, cersetor sau duhovnicul „domnului” Stefan.

  10. popa gheorghe adrian spune

    Stefan retardat mintal
    Cum poti sa iei aparatea unui criminal in haine preotesti?
    tu nu ai creier nici cat aluna.
    O vita din asta care are o casa de juma de milion de euro si passat de 30.000 euro la un salar de 1000 ron pe luna. Astia de azi sunt mai comunisti deact cei dinainte de 89. Macar cei dinainte au jefuit proprietatea privata pentru cea publica. Banditii de astazi in frunte cu tine si cu popa la care ii iei apararea fura proprietatile statului sau a altora care se judecat pentru a o dobandi inapoi.
    RUSINE!!!

  11. Stefan spune

    Inchipuiti-va pentru un moment cum e sa-ti arda casa si un „reporter” sa filmeze…sau inchipuiti-va daca ati face un accident si cineva se tot baga sa filmeze… credeti ca ati fi calmi ? Va recomand sa veniti la fiecare slujba facuta de acest preot la Biserica Pietricica si apoi judecati-l (daca va simtiti in masura a judeca pe cineva). Puneti-va tot timpul in pielea celuilalt cand vreti sa-i faceti ceva. Ganditi-va de 2 ori macar inainte de a arunca cu noroi in cineva… Stefan, P.Neamt

    ADMIN : Am vazut zeci de incendii si cand este un astfel de eveniment reporterii stau la distanta de cel putin 10 metri ca sa nu incurce pompierii iar pagubitii se ocupa de necazul lor .In nici un caz de fugarit reporterii ca sa nu cumva sa apara in presa ce vila au ridicat ei din salariile de bugetari .
    Sa nu uitmam ca vorbim de vilna unei familii de bugetari din Piatra Neamt . De unde au ei banii e doar treaba lor si a DNA-ului dar umilul slujitor al bisericii a realizat ca este mult mai periculos sa apara palatul in presa decat sa arda asa ca s-a ocupat primordial de ce era mai important pentru el .

  12. vasiliscu&aspida spune

    Un popa parvenit(marlan) care se comporta ca ultimul derbedeu de cartier, dar si oamenii sunt vinovati ca le pompeaza bani fara discernamant!!!

  13. MIHAIL-SORIN GAIDAU spune

    Judecând superficial doar faptele, te doare mintea! Te doare sufletul! B.O.R are instrumentele și legislația specifică pentru a-l ”răcori” pe acest preot bezmetic! Unii confundă măgăriile unor indivizi tembeli și iresponsabili, aflați vremelnic într-o parohie cu Biserica Ortodoxă Română, ceea ce nu este corect. Dar dacă superiorii preotului cu manifestări condamnabile nu decid în cunoștință de cauză, atunci se pot trage unele concluzii nefavorabile B.O.R. Din ce bani se ridică bisericile? Din bănuții chinuiți ai văduvei și orfanuilor! Alături de aceste ofrande ale amărăștenilor se ”lipesc” plicuri groase de euroi, donate de interlopi, de șmecherii de șmecheri, de ”spălătorii” de parale negre, jefuitorii de bani publici și alți…binefăcători! De cine să țină seamă preotul-paroh? Câți preoți se gândesc serios la Judecata de Apoi? Greu de răspuns! Când se strâng banii laolaltă, pentru a ridica biserici, nu se mai uită nimeni de unde vin sumele trebuitoare unei parohii! Dar înalții ierarhi ar trebui să gestioneze mult mai atent comportamentul huliganic al unor ”rătăciți” echipați în straie de preot! Pentru că bestializarea satanică poate purta și strai preoțesc, câteodată! Și nu face bine la imagine…

  14. Andrei spune

    El umil slujbas al Domnului, ea umila slujitoare in Invatamantul prost platit… Ce coincidenta. Ia vedeti un pic ce avere au si cum o justifica doamna director de la scoala din Vaduri – Viisoara (Alexandru cel Bun) si prea cuviosul sau sot Iulian Semian, preot paroh in satul Traian din localitatea Zanesti. Sunt adevarati rechini imobiliari: vila, 3 masini, 8 apartamente si doua garsoniere in oras (inchiriate la negru).
    Ia sa le verifice ANI si DNA averea si conturile din banci si sa contabilizeze spagile luate de doamna directoare si banii luati de preot de la enoriasi pt biserica si bagati in buzunarul propriu.

  15. Petru spune

    Daca vreti sa vedeti preot diavol mergeti la parohia Borseni din com. Razboieni si intrebati de popa Cristinel.

  16. justitiarul spune

    PT NEMTEAN NEMULTUMIT

    eu nu judec persoana doar am atras atentia si daca toata lumea ar face ca domnia voastra adica SA NU NE PESE atunci haideti sa dam drumul la animale salbatice pe strada si la puscariasi si SA NU NE PESE!!!!

  17. Eusebiu spune

    Nu pot sa comentez nimic, dar asa se gasesc si-n culte cum ar fi catolicismul, evenghelismul s.a.m.d, religia e scutita de impozite, iar prin biserica (desi e un pacat de mari dimenisini) se spala bani foarte multi, habar nu aveti unii.. nu traiesc cei din haine bisericesti doar din pomeni, credeti-ma.. nu aveau de unde sa-si faca „casuta” de 500.000 de euro plus limunzina, doar de pe urma unor pomeni si alte servicii bisericesti, nu.. se spala bani, iar cei care ma contrazic, traiesc intr-o alta dimensiune ori le trebuiesc un control la O.R.L. Cunosc un fiu de preot, care-mi este foarte bun amic, si care are trei masini numai el, apartamente, vilute si mai este inscris si la doua facultati cu regim de invatamant la stat (la taxa). NU invidiez pe nimeni, pentru casi asta ar insemna un pacat, dar nu e singurul protagonistul stirei de azi, preoti si lideri religiosi sunt multi care fura, care spala bani mai ceva ca un club de fotbal si ideea e ca.. statul legal vorbind NU ARE nici o putere asupra lor! E trist in ce lume nebuna traim, una care se considera ea insusi sanatoasa.. Toate cele bune voua si mult respect pentru munca voastra, numai bine!

  18. popa gheorghe adrian spune

    Mafia preotilor este mare…pile si relatii peste tot, ati vazut vreun preot insemnat dupa gratii? VA SPUN EU CA NU!!! Aceste persoane numite preoti, care nu au nici o legatura cu Biserica Ortodoxa merg beti la volan, sunt pe blat cu politistii si nu patesc nimic. Talharia de care se vorbeste se va incheia cu un sfios si iertator NUP (neinceperea urmaririi penale) si Doamne Ajuta!
    Acest preot este un talhar care ia banii oamenilor!!! Are tarif fix pentru pomene si parastasuri. UN ESCROC!!! Lasa omul sa-ti dea cat are, nu pretinde tu. Dar, ce sa-i faci, se pare ca omul este in NEVOIE, nu putea sta in garsoniera si cu o banala dacia 1300, trebuie sa aiba vila de juma de milion de euro si passat nou nout la scara. TREBUIE SA-L CREDEM, ERA IN NEVOIE! Sa arunce primul cu piatra cel fara de pacat. Parinte, eu iti doresc mult succes la FRAIERI!! , ca vorba aceea „prosti, da multi maria ta”…cred ca este si maxima dupa care se ghideaza acest derbedeu in haine bisericesti

  19. Mihnea spune

    In cazul individului de fata, ca altfel nu poate fi numit, e suficient doar sa te uiti la casa prosteasca pe care si-a construit-o ca sa-ti dai seama ca e un neam prost. Si niciodat nu m-am inselat in astfel de comparatii – toti cei pe care-i cunosc si au niste locuinte prostesti au un caracter infect.

  20. cetatean_revoltat_apolitic spune

    SUSPENDAT , ARESTAT deoarece este un pericol local.
    Apoi judecat si pentru deturnarii de fonduri….

  21. buturuga mica spune

    Principala cauza a ramanerii in urma a neamului stim ca aceasta este :lumea interlpa clericala plina de parveniti cu mana doar de luat. Nu ma refer la preotii jertfelnici, de vocatie-sarmanii-o minoritate intr-o lume a cartitelor pentru care cea mai mare erezie e lumina.Ei tin de sute de ani poporul in intuneric spiritual, confisca Biblia si-i persecuta pe adevaratii pastori ai Bisericii.Rudimentari, aculturali dar crescuti ca serpii la sanul Bisericii, n-au decat un singur scop cu totul lumesc :acela de a-si spori demonic, anacronic si primitiv privilegiile feudale,de clan cu pretul miilor de suflete carora n-au ce sa le ofere decat intunericul propriu.Pe langa ei Soric e un „inger”.Astia-s uniti intr-un clan mult mai indestructibil decat mafiile camatarilor. Ei pun camata pe suflete pe viata.Nu e vinovat pt.asta Mitropolitul.El a venit intr-un sistem mort pe care-ncearca sa-l resusciteze.Numai ca sistemul e intrat de mult in putrefatie si ne-ngroapa si pe noi de vii cu l cu tot daca n-avem discernamant duhovnicesc.Ei itzi vand tzantzarul si-ngroapa camila.Au intors pe dos mesajul cristic si-L rastignesc fariseic pe Hristos anulandu-I puterea de Model Care a venit sa slujeasca noua, nu sa I Se slujeasca.Popi de sfarsit de lume, cohorte de indraciti formati pe banii nostri in 22 de facultati, linii tehnologice de fabricare a popilor analfabeti cultural, pe banda rulanta.Legiuni de fanatici stingatori de duh si intoleranti fata de tot ce nu-i mort ca ei. O mai fi vreo natiune care sa aiba un asemenea sistem fanariot de autodistrugere atat de bine pus la punct cum avem noi ? Intrebati-i unde sunt catehezele (orele de invatatura spirituala) in care toti monologal isi prind urechile, cu cateva exceptii la nivel national ? Unde este implicarea misionar sociala ? E adanc ingropata in fundatiile de la vilele cu care fac concurenta pagodelor pagane .Ei sunt groparii spiritualitatii neamului si principala cauza a inapoierii cultural-morale de la noi.Popi de duminica pe care-i ingrasam ca pe plosnite din pensioare bugetare.Ne meritam soarta pt. ca ne facem complici cu ei prin tacere.Singurii care iau atitudine sunt bietii jurnalisti, eroi fara simbrie. Bravo ,fratilor .M-ati uns pe inima.Prin voi mai lucreaza Dumnezeu. Caci prin ei doar iadul.N-am vorbit aici de apostoli ca parintele Iustin Parvu si atatia altii prin care Ortodoxia ramane puternica, modele de asumare a conditiei apostolice pana la ultima suflare. Am vorbit aici doar de scursori, pt. ca ma doare ca si pe voi.

  22. Anamaria spune

    Pentru nemteanul nemultumit care bate campii

    Nimeni pe lumea asta nu are dreptul sa ridice mana asupra cuiva. Cu atat mai mult cand vorbim despre un slujitor al Domnului. Se duc dracului modelele si valorile! Astfel de comportamente trebuie puse la zid ferm. Si apoi nu e doar treaba lui cum si-a facut casa. Ar trebui sa stea cu capul plecat numai gandindu-se la bolnavii si amaratii care si-au rupt de la gura sa-i dea lui bani in pomelnice si nu sa se poarte ca si cum ar fi stapanul universului. Eu cred ca se comporta ca un golan, nu ca un preot.

  23. lili spune

    confiscare de avere zici prietene ! cine sa o faca daca in grupul de la biserica avem notari avem avocati avem doctori avem …unde ajunge zeciuiala …sus tocmai sus …sa ne fereasca dumnezeu sa ramanem singuri pe lume si sa ajungem la mila bisericii !sa vezi atunci cum dispare casa averea la domnul … sus tocmai sus …de nu mai stiu ai tai cine e mostenitorul legal !

  24. nemtean nemultumit spune

    nu inseamna ca esti cinstit si curat la suflet daca judeci persoanele…e treaba lui cum si-a facut casa…nu mai poti tu trai daca are casa?…daca nu avea casa iti dadea de mancare?…asta nu inseamna neaparat ca ii dau dreptate!!…dar si acesti ziaristi prezinta doar o parte( in care ei sunt puri si inocenti)

  25. gandalf spune

    nu se poate rezolva decat CU CONFISCAREA averii ILICITE lucru de care guvernarea acuala nu se ocupa deoarece este in acceasi bransa de ACUMULARE de avere ilicita.
    suntem cei din urma dar vom fi cei dintai oamenii cinstiti si curati la suflet!!!!

  26. martin stricland spune

    numai iluzia care-o vinde poate sti ce are individu-n cap,pe de-o parte incercandu-te asa o oarecare mila, ca are scufitza plina de prea-fericire, insa cand vine vorba de ‘te distrug!’, opaaa, se-ngrasha gluma si nu tzine cioaca cu aruncatu pisicii in curtea lu’doamne-doamne sau a paricopitatului, ca e mai usor sa te exonerezi cu un simplu ‘c-asa a vrut sefu cel mare sau opozitia’, decat sa-ti iesi cu barba inainte si sa-ti asumi prea-fericirile..
    omuletzu uita ca s-ar putea sa dea peste un drac neaos pamantean si s-ar putea sa-l ia si sa-l invarta un pic de barba pana-i ies fumurile de intermediar cu cerurile numai de ei visate

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate