Opriţi mita electorală!

12

Am știut, încă cu mult timp înaintea declanșării oficiale a campaniei electorale, că baronii și voievozii portocalii, ascunși acum sub alte culori, vor folosi toate mijloacele legale, dar mai ales nelegale, pentru a-și asigura continuitatea în jaf, hoție și înșelarea așteptărilor românilor.
În județul Neamț, doi dintre cei mai vestiți stâlpi ai fostei guvernări, Culiță Tărâță și Gheorghe Ștefan, nu irosesc nici un mijloc de campanie. De la scandaluri provocate cu bună știință în ceea ce priveste afișajul stradal, până la mita electorală în formă ne-mascată, cei doi corifei ai dezastrului României din ultimii ani, calcă în picioare orice lege sau normă de bun simț politic.
Ultima încercare flagrantă de a oferi mită electorală o are Culiță Tărâță, care, sfidând legile țării, i-a invitat pe toți primarii și consilierii locali din localitățile județului Neamț la o excursie în Insula Mare a Brăilei. Le-a pus la dispoziție mai multe autocare, urmând ca, ajunși la destinație, aceștia să fie “antrenați” de bucatele și licorile locului pe care Culiță Tărâță are senzația că-l deține în proprietate și-l tratează ca pe moșia personală.
Asemenea acțiuni sunt vădit ilegale, anti-democratice și în total dispreț față de cetățeanul român de rând, exact acela care se va prezenta la vot.
Fac un apel hotărât și ferm către toți cei care au primit asemenea invitații otrăvite să nu le dea curs, să nu intre în jocul disperării unui om care știe foarte clar că zilele lui de glorie se vor încheia curând.
Totodată, sesizez în mod public autoritățile competente ale statului, în speță Ministerul de Interne, să ia măsurile legale astfel încât asemenea acțiuni de mită electorală să nu poată fi duse la bun sfârșit.
În asemenea circumstanțe, votul românilor, singura lor arma prin care pot scăpa odată pentru totdeauna de acești scamatori politici, care-au dus o țară întreagă într-un dezastru fără precedent, ar putea fi viciat, iar esența democrației noastre s-ar pierde foarte ușor printre jocurile financiare și de interese ale unor oameni de o factură josnică.
Sunt convins că nemțenii, românii în ansamblu, nu vor mai accepta să fie prizonierii lipsei de conștiință a oricarui politruc care crede că absolut totul se poate cumpăra și vor ieși la vot în număr foarte mare, astfel încât lecția data acestora să fie un exemplu pentru toți cei care s-ar gândi vreodată să mai recurgă la asemenea tertipuri penale.

Senator Ioan Chelaru
Vicepreşedinte PSD

telegram ziar piatra neamt
Citește și
12 Comentarii
  1. juan spune

    eu in locul lui Chelaru m-as retrage la pensie! el saracutu din ce bani si-a factut domeniul din Roman, ca-i trebuiau vreo 3000 de clienti pe an sa o faca si sa o intretina? s-a gasit el sa vorbeasca de mita? dar di ce cauza platim noi cea mai scumpa motorina si benzina din Europa, cine oare a vandut petrolul si gazele Romaniei? Ba baieti eu v-as ingropa in nisipul desertului sa aveti o moarte lenta, desi moartea e prea buna pentru voi. Ne-ati furat si ne-ati adus la sapa de lemn nenorocitilor, sunteti toti mana-n-mana xxxxxxxxxxxxxxxx ca are dreptate Vadim

  2. terente spune

    apel hot pe fata.cei de pe valea muntelui prin cel rau de gura al unpr bicaz a distribuit de la culita tarata cate un sac de graunte.mai furaciosilor este posibil sa depozitati grauntele la baza hipica si sa scieti pe saci comunele care primesc mita-graunte.CULITA DA MAI DEGRABA 1 MC CHERESTEA DIN JAFUL DE PE VALE MUNTELUI UNDE AI DISTRUS PESTE 15.000 HA PADURE SI NU AI PLATIT NIMIC.grauntele sunt in locul banilor datori de la oamenii care te-au argatit pe valea muntelui.nu te mai da destept ca doar esti agronom poreclit fara nici un rezultat profesional

  3. nationalistu` spune

    Bine Privitor.Scuze pentru modul in care te-am apelat mai jos.Este adevarat.S-au facut gramezi de bani.Asta cu comisioanele se practica si la Paris,la Londra,la Brussel.Ca or fi mai mari la noi…or fi.Tot ce vreau sa spun este ca ce e facut e bun facut.Nu eu l-am pus pe om acolo sus.Dar daca lumea a avut o optiune gresita(cu toate ca e greu de inteles sa ai aceeasi optiune gresita de mai multe ori) si a instalat un om acolo care si-a facut de cap patru ani sau opt ani,timp in care au aparut diferite investiti,modificar,modernizari,etc.nu inseamna ca trebuie sa scuipam pe tot ce s-a facut si sa spunem nu trebuia sau mai stiu eu ce. Cred ca am reusit sa ma fac inteles. Exact ca si casa poporului pe care toti o murdaresc(hidoasa,megalomanica,arhitectura de tot rasul) dar acolo se desfasoara cele mai importante evenimente politice si de cultura din tara.Ce naiba?

  4. JB spune

    Stati linistiti,au dosarele pregatite,voi facati va doar DATORIA de CETATENI SUVERANI AI ACESTOR PLAIURI,nu lasati „boierul” sa va ia si pamantul de sub casa……….

  5. Mos Craciun spune

    Pt nationalist: Eu propun nu sa daramam scolile ca au fost facute de poporul roman (cele facute de PDL se pot darama)ci propun sa le vopsim in verde, atat stadionul cat si telegondolele, primariile, trolebuzele, microbuzele, sala sporturilor, strand, apa din Bistrita, soselele si nu in ultimul rand PAVELELE.

  6. Privitor spune

    Dom’le nationalistu'(te rog sa remarci diferenta de exprimare), imi displace polemica cu cei ce citesc dar au probleme cu intelesu’. Pentru o echipa ca Ceahlaul ii era suficient stadionul care-l avea, bineinteles ca nu aducea beneficiul (si nu pentru pietreni) care l-a adus prin modernizarea – pe banii tuturor si exploatarea doar de catre UNII. Despre scoli, intradevar au fost desfiintate (ca si spitalele de altfel, ca si diaparitia banilor pentru medicamente, ca si … )de guvernarea partidului primarului, in schimb s-au pus pavele si betoane care nu aduc alte beneficii, decat un oarecare confort si carute de bani pentru baietii destepti.

  7. nationalistu` spune

    Bai privitor.Si daca scolile nu scot numai olimpci inseamna ca au fost facute degeaba? Ce facem? Daramam stadionul scoatem pavelele si demolam scolile?

  8. dismerdatu spune

    BUNA ZIUA !
    @ privitor
    Felicitari !
    Este mult adevar in comentariul dvs. cu care eu sint de acord.
    Mai adaug faptul doar daca…. Justitia era impartiala si nu se afla sub comanda politica , fapt nepermis intr-un Stat de Drept , unde separarea Puterilor in Stat este OBLIGATORIE , atunci vajnicul jefuitor Culita Tarita cumnatul lui Nicolae Vacaroiu Presedintele Curtii de Conturi a Romaniei ,trebuia demult sa fie dupa gratii.
    Se pare ca in judetul Neamt , Culita Tarita fost membru PSD , actual membru UNPR aliatul fidel al PDLului va aranja in culise ca nici un mare corupt din Conducerea Prefecturii numiti de PDL sa nu fie arestati judecati si condamnati pentru faptele deodebit de grave comise impotriva Romaniei si romanilor.
    Ramine de vazut sa urmarim ce se intimpla cu acesti Mafioti , si daca in continuare vor ocupa scaune caldute…….atunci singura concluzie este clara a venit o schimbare simbolica favorabila Coruptilor , ci nicedecum romanilor inselati , jefuiti si umiliti in toate felurilr….!
    Avem posibilitatea sa-i sanctionam prompt la alegerile din noiembrie..!!

  9. Privitor spune

    In Neamt, se pare ca conservatorismul si inertia in gandire, nu vor schimba prea multe la alegerile din 10 iunie, nemtenii in general si pietrenii in particular se vor regasi vesnic in zicala „mintea cea de pe urma”. Daca s-au pus pavele (care au costat inzecit valoarea reala), daca s-au facut parcari (ce le taxeaza oamenii de casa a primarului), daca s-a facut stadion (pentru o echipa fara rezultatea si doar pentru afaceriile baietilor destepti), daca s-a dezvoltat infrastructura de turism (cu toate oportunitatile insusite de gasca), daca s-a mai facut cate ceva pentru intretinerea orasului (in special in campaniile electorale), daca … . Oameni buni toate-s pe banii dumneavoastra (din impozitele si taxele cele mai mari din Moldova) din imprumuturile ce le veti plati cu varf si indesat, Stefan nu a adus nimic de acasa – pentru toate acestea, mai mult a dus acasa (si nu putin) – a devenit latifundiar in imobiliare si si-a blindat conturi (lui si ale copiilor lui). Nici oamenii din anturajul acestuia nu au ramas nemiruiti din preaplinul castig (facut pe, si in numele vostru). Chiar si campania electorala desantata (afisajul verde – pe toate gardurile, spectacole gratis, pungutele cu surprize …) sunt platite tot din banii sifonati (dor n-o da din banii facuti din vanzarea de curent electric, incasati din parcari, invartitii din betoane supraevaluate, ori din imobiliarele).

  10. Bufnita de Neamt spune

    Cata ipocrizie! Nenea asta senator habar n-are pe ce lume traieste. Vorbeste de Culita Tarata, fost membru al aceluiasi partid(PSD)din care si el face parte, ca mituieste alegatorii cu cate o escursie in Insula Mare a Brailei. Pai cine a inventat mita postdecembrista, stimabile? Nu cumva psd-istii dumneavoastra? Dati-va doua palme si treziti-va. Tarata, Stefan, Chelaru toti sunt niste infractori si i-as bate pan` la asfintit.

  11. marius spune

    eu cred ca pe matale te-a angajat usl-ul ca avocat,in speranta ca vei scoate la iveala ,maria ta circumstantele atenuante ale guvernarilor de pana in 2004,care n-asa(vorba lui brukan) au vrut NUMAI BINELE populatiei astea prostite de comunism,lenesa,indolenta si hoata.
    N-ASHA???
    sa ma ierti boierule de vorba proasta,da ce poti cere unui stiupid pipal
    USL: cei din urma………au fost cei dintai!!
    VICTORIE USL !
    v-au mai ramas si voua hidrocentralele cfr-ul, posta,cernavoda,aurul,cuprul,samd.
    P.S. TOT INAINTE CU CRIN presedinte.
    VIVAT,CRESCAT,FLOREAT

  12. marius spune

    plecaciuni boier senator,maria ta.
    ca multa dreptate ai!!
    daca nu m-as fi nascut oleaca mai devreme de 1990 as spune ca matale combati bine,ca oraselul asta si economia lui au cunoscut un boom industrial si social dupa 1990 si ca nenorocirea a venit in 2004 cand „”oameni de o factură josnică” (vai ce adevarat) au luat puterea si au declarat industria un morman de fiare vechi,pe locuitori stupid people si au inceput sa privatizeze gaurile negre(din industrie) creind Dezastru National

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate