Operație grea, pacient pregătit, medicul absent din sală

0

Nu e o poveste, e greu de crezut dar se întâmplă. Tehnologia a ajuns într-un punct în care ceea ce părea pâna acum de domeniul științifico-fantasticului, a devenit realizabil.

Vorbim aici de tehnologia 5G și de darul imens pe care l-a făcut medicinii, cu puțin timp în urmă. Intervențiile chirurgicale în sălile operatorii standard, efectuate de medici încep să piardă teren.

In China s-a efectuat prima intervenție chirurgicală de extirpare a ficatului, pe un subiect de laborator, procedură realizată de către chirurgul care se afla la 50 km distanță de sala operatorie! Folosind două brațe robotice de control, conectate la alte două brațe aflate în sala operatorie și atașate de bisturiu și de pense, organul a fost extras din cavitatea subiectului fără nicio eroare, cu o finețe inegalabilă.

Latența dintre mișcările efectuate de chirurg și brațele robotice a fost aproape imperceptibilă, mai precis de 100 de milisecunde.

E o veste extraordinară în contextul în care multor pacienți le este dificil să se programeze pentru intervenții complexe, la distanțe mari de casă. Dacă această procedură va avea succes și pe subiecții umani, rata mortalității se va diminua considerabil.

Felicitări echipei!

Sursa: www.descoperă.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate