Omagiu memoriei victimelor Holocaustului

3

Ministerul Afacerilor Externe aduce un omagiu memoriei victimelor Holocaustului din întreaga lume, cu prilejul datei comemorative de 27 ianuarie, şi subliniază eforturile semnificative pe care România le-a realizat în ultimii ani în ceea ce priveşte asumarea trecutului, condamnarea negării Holocaustului şi a antisemitismului. Aceste angajamente vor fi în continuare urmărite cu seriozitate de autorităţile române.

Inaugurarea la Bucureşti, la 8 octombrie 2009, a Monumentului Holocaustului reprezintă un indicator al paşilor importanţi realizaţi de România spre recunoaşterea tragediei, responsabilizarea vinovaţilor şi protejarea supravieţuitorilor.

În luna octombrie 2013, România şi-a prezentat, cu prilejul reuniunii plenare a IHRA (International Holocaust and Remembrance Alliance), intenţia de a prelua preşedinţia organizaţiei în anul 2016.

Priorităţile generale ale Preşedinţiei României la IHRA includ consolidarea educaţiei în materie de Holocaust în statele participante, promovarea cercetării academice şi a cooperării între statele participante în materie de Holocaust, promovarea valorilor legate de combaterea rasismului, xenofobiei şi antisemitismului prin intermediul instituţiilor media.
Cu prilejul vizitei ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, în Israel, în luna decembrie 2013, aceste angajamente au fost reafirmate, punându-se în valoare rolul cooperării cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, alte instituţii şi organizaţii interne (Ministerul Educaţiei) şi internaţionale (Institutul Yad Vashem) în materia comemorării Holocaustului şi a dezvoltării de programe şi proiecte educaţionale în acest domeniu şi în cel al combaterii antisemitismului şi a discriminării.

Ministerul Afacerilor Externe salută progresele realizate în ultima perioadă şi în plan academic şi dezvoltarea a numeroase programe de studii asupra Holocaustului. În acest context, MAE exprimă aprecierea pentru contribuţia comunităţii israelienilor originari din România la perfectarea acestor programe. Acestea se vor constitui în părţi componente esenţiale ale patrimoniului spiritual românesc comun, a cărui păstrare şi transmitere către generaţiile viitoare nu ar fi posibile fără aportul istoric şi cultural al evreilor români.

Informaţii suplimentare:
Ziua de 27 ianuarie 1945 reprezintă ziua eliberării prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau şi marchează comemorarea la nivel internaţional a victimelor Holocaustului.
Potrivit Rezoluţiei 60/7 din 2005 a Adunării Generale a ONU, statele sunt încurajate să comemoreze victimele Holocaustului şi să dezvolte programe educaţionale în materie de Holocaust.
În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 672 / 5 mai 2004, a fost aprobată data de 9 octombrie (dată ce marchează începutului deportărilor evreilor în Transnistria, în anul 1942), pentru comemorarea oficială, în plan naţional, a Zilei Holocaustului.
În baza acestei decizii, în fiecare an, la 9 octombrie, autorităţile române organizează manifestări dedicate memoriei Holocaustului, incluzând: conferinţe, seminarii, lansări de carte, spectacole, concursuri şcolare etc. Instituţiile implicate în coordonarea activităţii de comemorare a Zilei Holocaustului sunt: Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. FISER PUIU spune

    buna ziua rog raspuns cine a fost in razboi din familia mea in frunte cu tatal meu FISHER AVRAM nascut in 1896 si din restul familiei cu respect FISHER PUIU fiul lui si multumiri

  2. legio spune

    Terminati odata cu aceste lucruri,99% sant neadevarate si cate generatii trebuie sa mai asculte aceste lamentari?Despre parjolul facut de evrei in Romania si in special in Moldova cand se va vorbi? despre atrocitatile facute de evrei in Romania de dupa 1946 cand se va vorbi? de distrugerea fizica a politicienilor si intelectualitatii romanesti de dupa 1946 cand se va vorbi?

    1. FISER PUIU spune

      am intebat

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate