OFICIAL: Noi reguli la sosirea în România. Situațiile în care va fi impusă carantina

0

Măsuri aplicate în perioada sărbătorilor de iarnă persoanelor care sosesc în România: Începând cu 10 decembrie 2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit noi măsuri pentru persoanele care sosesc în România în perioada sărbătorilor de iarnă, în scopul protejării sănătății și combaterii răspândirii COVID -19.

Având în vedere propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la  instituirea obligativității prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel  mult 48 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României, pentru toate persoanele care  sosesc din statele terțe, indiferent de zona de risc epidemiologic în care sunt încadrate  acestea, precum și propunerile formulate în cadrul ședinței de lucru organizate în data de  05.12.2021 la nivelul Guvernului României, 

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de Urgență a  Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență,  aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările  ulterioare,  

în temeiul prevederilor art. 3 lit. a), art. 4, art. 7 alin. (1) lit. a), art. 11 alin. (1) și art.  15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății  publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și  completările ulterioare, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004  privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări  și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 și  4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența  Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu modificările și completările  ulterioare, 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta  

HOTĂRÂRE

Art.1 – Prin derogare de la prevederile art. 3, art. 4 și art. 5 din Hotărârea  Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 43/2021 privind aprobarea listei  țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea,  precum şi a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din  acestea în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 2 iulie  2021, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 10.12.2021 ora 00:00 – 08.01.2022 ora 24:00, se stabilesc următoarele reguli de aplicare a măsurii carantinei  referitoare la persoanele care sosesc în România: 

Se instituie măsura carantinei cu o durată de 14 zile la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu privire la persoanele care sosesc din statele  membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația  Elvețiană, astfel:

a) persoanele care sosesc din zona Verde sau Galbenă și nu prezintă dovada  vaccinării, dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele  180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data  confirmării până la data intrării în țară ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu  mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc  cu mijloace proprii); 

b) persoanele care sosesc din zona Roșie și nu prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile  anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până  la data intrării în țară. 

Se instituie măsura carantinei cu o durată de 10 zile la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în  ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și care sosesc din statele membre ale  Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană  aflate în zona Roșie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția  cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care  călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei  care călătoresc cu mijloace proprii). 

Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită în condițiile pct. 1 și pct. 2,  următoarele categorii de persoane: 

a) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani; 

b) copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, indiferent de  încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR  pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării  (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul  național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii); 

c) persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care  sosesc din zona Roșie și rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile  (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul  SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc  cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care  călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național  în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care  locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o  perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României; 

d) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la  intrarea pe teritoriul tării; 

e) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum  și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea  în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi; 

f) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara  României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din  afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în  unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate  de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii  acestora în situația în care sunt minori; 

g) membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați  ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele  180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona Roșie pentru participarea la  competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate  pe teritoriul național, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția  cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care  călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei  care călătoresc cu mijloace proprii) și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau,  după caz, evenimentelor menționate; 

h) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4  tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute  cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de  persoane, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul  SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona Roșie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2  efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se  realizează doar în scop profesional; 

i) persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie,  returnate în procedură accelerată; 

j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi  Consular al României şi posesorii de pașapoarte diplomatice şi de serviciu, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180  de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona Roșie și prezintă rezultatul negativ  al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore  înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau  intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). 

4. Se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu o durată de 14 zile cu privire la persoanele care sosesc din statele  terțe și nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu  cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport  în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). 

5. Se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul  special destinat cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în  ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR  pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul  național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită în condițiile pct. 4 și pct. 5,  următoarele categorii de persoane: 

a) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani; 

b) copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă  rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu  cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport  în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii); 

c) persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care  rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă  rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu  cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport  în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În  situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu  informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa  declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea  de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României; 

d) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la  intrarea pe teritoriul tării; 

e) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica  Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările  menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii  economici respectivi; 

f) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara  României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din  afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au  de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în  unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate  de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii  acestora în situația în care sunt minori; 

g) membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora care sunt  nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2  în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, sosesc pentru participarea la competiții  sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe  teritoriul național, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu  SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc  cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care  călătoresc cu mijloace proprii) și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după  caz, evenimentelor menționate; 

h) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4  tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute  cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de  persoane, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul  SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore  înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional; 

i) persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie,  returnate în procedură accelerată;

j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi  Consular al României şi posesorii de pașapoarte diplomatice şi de serviciu, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180  de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe, indiferent de încadrarea  acestora în zona de risc și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția  cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care  călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei  care călătoresc cu mijloace proprii). 

Art.2 – Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se  comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de  Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor  acestora. 

PREȘEDINTELE COMITETULUI NAȚIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ PRIM-MINISTRU 

NICOLAE-IONEL CIUCĂ

hotararea-111

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate