Ochelarii De Soare: Un Accesoriu Modern Necesar Pentru Protecţia Ochilor

0

Ochelarii de soare au devenit o piesă indispensabilă în anotimpul de vară atât pentru adulți, cât şi pentru copii. În aceeași măsură, aceștia sunt recomandați și în anotimpul de iarnă deoarece lumina reflectată de albul zăpezii poate fi deranjantă sau chiar dăunătoare pentru ochi. 

Deși scopul lor principal este protecția în fața razelor UV, care dăunează atât pielii, cât și vederii, aceștia s-au transformat în timp într-un accesoriu la modă, capabil să schimbe radical orice look și să adauge un plus de rafinament.

Din punct de vedere practic, ochelarii de soare ajută extrem de mult funcționarea optimă a ochiului. Acesta are un mecanism de apărare format în mod natural – contractarea pupilei atunci când este expus la o lumină puternică. Pe același principiu, atunci când lumina se diminuează, pupila revine la forma inițială. 

Prin urmare, deoarece îndeplinesc două funcții diferite, atunci când achiziţionaţi ochelari de soare trebuie să aveţi în vedere mai multe aspecte – calitatea lentilei, forma și funcționalitatea.

De ce trebuie să țineți cont în alegerea ochelarilor de soare pentru a nu dăuna ochiului?

De cele mai multe ori, majoritatea consumatorilor nu se informează suficient despre caracteristicile lentilelor ochelarilor pe care îi achiziționează, ci sunt atenți doar la efectul vizual pe care acestea îl imprimă. Această abordare este greșită și poate avea efecte negative asupra sănătății vederii pe termen mediu și lung.

Nu orice ochelari oferă o protecție reală împotriva razelor solare. Cei care nu au filtre de protecție UV blochează doar lumina, nu şi razele ultraviolete, care sunt de fapt cele nocive pentru ochiul uman. 

Purtând o astfel de pereche de ochelari de soare, pupila devine chiar mai expusă deoarece nu se mai contractă și rămâne vulnerabilă la razele ultraviolete care nu sunt blocate. Deși prețul poate atrage, costul real este mult mai mare deoarece implică degradarea sănătății, care trebuie conservată pentru cât mai mult timp.

Toți ochelarii realizați cu lentile calitative trebuie să prezinte marcajul CE și o notă informativă care să conțină cinci informații esențiale. Iată care sunt acestea!

Numele producătorului 

Cu toate că există și brand-uri mai puțin cunoscute care realizează produse calitative, un producător deja consacrat pe această piață prezintă automat mai mult încredere și siguranță pentru cel care îl utilizează.

Categoria filtrului solar

Acesta este clasificat conform a 5 categorii în funcție de condițiile de luminozitate în fața cărora ochelarii sunt concepuți pentru a oferi o protecție satisfăcătoare. În timp ce categoria 0 este indicată pentru o vreme puţin însorită, cei clasificați în categoria 4 sunt perfecți pentru soare intens sau zăpadă. 

Totuși, trebuie să aveți în vedere că ultimii nu sunt indicați în timpul condusului pentru că pot afecta vizibilitatea.

Tipul filtrului solar şi clasa optică

Acesta nu trebuie confundat cu cel menționat anterior. Tipurile sunt patru: normal, fotocromatic, polarizat și degrade. Lentilele fotocromatice se adaptează în funcție de nivelul de lumină la care sunteți expus, ceea ce le face potrivite pentru mai multe tipuri de condiții meteo. 

Lentilele polarizate în schimb sunt utile pentru eliminarea reflexiilor și sunt indicate pentru condus deoarece potenţează contrastul, mărind astfel vizibilitatea. La fel sunt și lentilele degrade pentru că au aceeași capacitate în ceea ce privește vizibilitatea la distanță.

Clasa optică poate fi de 1 sau 2 și este un indicator al calităţii lentilelor din punctul de vedere a opticii medicale.

Instrucțiunile de utilizare ale produsului

Acestea nu trebuie să lipsească pentru a putea întreține și curăța produsul în mod corespunzător, astfel încât acesta să fie cât mai durabil și să vă puteți bucura de el pentru o perioadă prelungită de timp, care să justifice investiția făcută.

Cum alegem tipul de lentilă?

După cum bine știți deja, lentilele vin într-o gamă de culori extrem de variate pe care cei mai mulți consumatori le aleg strict pentru efectul estetic și gândindu-se mai puțin la modul în care se vor simți privind prin acestea. Pentru a evita o senzație neplăcută este bine să luați în calcul și acest aspect atunci când probați o pereche de ochelari de soare.

Iată care sunt cele mai frecvente culori utilizate pentru lentile și pentru cine sunt potrivite acestea:

Lentile gri – Sunt unele dintre cele mai odihnitoare și nu influențează percepția culorilor reale.

Lentile maro – Blochează foarte bine razele UV și sunt indicate celor care au miopie.

Lentile verzi – Au un efect odihnitor şi sunt ideale pentru cei care au hipermetropie.

Lentile albastre – Au efecte mai profunde asupra contrastului dintre culori.

Lentile galbene – Sunt recomandate adesea pentru ski sau expunere la zăpadă.

Lentile roz – În ciuda aparențelor, sunt extrem de relaxante și asigură corectarea vederii pe termen lung.

Cum alegem forma ochelarilor de soare?

Mai ales atunci când vine vorba de ochelari de soare de damă designul este extrem de important. În funcție de forma feței puteți alege dintre modele police, cat eye, brawline, rotunzi, ovali sau sport. Dacă nu aveți deja o formă favorită , este indicat să încercați ochelarii înainte de achiziționare.

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate