O NOUĂ PROVOCARE – INFODEBATE

0

(acolo unde învăţ să spun ce ştiu, ce şi cum simt într-un mod civilizat şi argumentat)

Clubul de dezbateri InfoDEBATE şi-a început activitatea recent (23 septembrie 2011). Ideea înfiinţării lui a apărut în urma participării C.N.I. la IaşiMUN II (decembrie 2010) şi SEKMUN V, Madrid, Spania (martie 2011) şi s-a sedimentat în urma participării la etapa regională a concursului “Tinerii dezbat”, etapă desfăşurată la Valea Budului, Bacău (august 2011) de către MECTS în parteneriat cu ARDOR Moldova. Undeva, pe la începutul lunii iunie, d-na profesor Cristina Iftime ne-a propus participarea la acest concurs. Fiind, pentru mine, prima posibilitate de a intra în contact cu acest domeniu, mai puţin familiar, am acceptat provocarea alături de alţi 2 colegi: Vlad Roman-Popovici (a XI-a A) şi Virgil Barcan (a XI-a F). Faptul că, pentru a ne pregăti, trebuia să răpim câteva ore din preţioasa noastră vacanţă de vară pentru a ne vedea în echipă completă şi a ne antrena, a fost un mic impediment la început, însă, participând la compeţiţia de la Valea Budului, am ajuns la concluzia că totul a meritat. Cu toate că nu am obţinut un premiu (de altfel, în dezbateri, câştigă toată lumea: noi mijloace de a exprima ce ştii şi ce gândeşti astfel încât să te faci înţeles de ceilalţi, noi prieteni, noi moduri de a privi şi de a înţelege lumea care te înconjoară), am reuşit, ca şi începători, să facem o figură frumoasă.

            Experienţa de la Valea Budului ne-a determinat să realizăm necesitatea continuării activităţilor oratorice. Cum puteam face asta în cel mai productiv mod posibil? Desigur, prin înfiinţarea acestui club de dezbateri, club care permite elevilor implicaţi să-şi dezvolte abilităţile de comunicare eficientă. Cu puţin efort şi mobilizare, am reuşit, pe 23 septembrie 2011, să oficializăm clubul sub numele de InfoDEBATE: ,,Info” – brand-ul Colegiului şi prescurtarea substantivelor ,,informaţie şi informatică”; ,,DEBATE” – obiectul de activitate al clubului şi faptul că discuţiile din cadrul activităţilor se pot desfăşura şi în limba engleză, ceea ce ne permite îmbunătăţirea comunicării în această limbă.

Simpozionul din 23 septembrie, ,,UN PROIECT PENTRU ROMÂNIA”, a beneficiat de participarea partenerilor de activitate ai clubului: Revista ,,Tribuna Învăţământului”, reprezentată de director, prof. dr. Sorin Ivan, directorul publicaţiei; Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ, reprezentat de doamna prof. Luminiţa Georgeta Vârlan, inspector general şcolar, şi doamna prof. Elena Preda, inspector de specialitate – Disciplina Istorie. Presa locală ne-a onorat cu prezenţa, iar Angela Brudaru, jurnalist al Ziarului Ceahlăul, a susţinut o intervenţie.

            Deschiderea oficială a clubului a reprezentat prilejul pentru a anunţa prima activitate a acestuia, activitate gândită de coordonatorii InfoDEBATE ca principal mijloc de învăţare, nu şi singurul, şi anume organizarea campionatului InfoDEBATE Open. Data fixată pentru concurs a fost 19 decembrie 2011 şi, deşi am întâmpinat dificultăţi, am reuşit să ducem la capăt acest proiect cu succes, deoarece au participat echipaje din: Liceul de Artă ,,Victor Brauner”, Grup Şcolar Economic Administrativ, Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Cartianu” şi Colegiul Naţional de Informatică. Am avut susţinerea Asociaţiei Regionale de Dezbatere, Oratorie şi Retorică (ARDOR) – Moldova, prezentă la Open prin preşedinte, prof. Ciprian Zaharia, care ne-a înmânat certificatul de afiliere ARDOR – Molodva, şi trainer-ul în arbitraj, prof. Carmen Zaharia.

            Perioada 23 septembrie – 19 decembrie a fost una destinată antrenării în dezbateri de tip World Schools a elevilor ce au optat pentru acest club. Efortul depus a fost unul  consistent, dar rezultatele nu au întârziat să apară, ambele echipaje reuşind clasări foarte bune pentru o primă participare la un astfel de concurs: Locul I pentru echipajul V.A.M.A., format din elevele Andruţa Ceomeică (cl. a X-a A), Andra Lerghievici (cl. a X-a A) şi Elena Mustea (cl. a XI-a A) şi Locul IV pentru echipajul AXA alcătuit din elevii Alexandru Iovu (cl. a XI-a E), Ştefan Pletosu (cl. a XI-a A) şi Roxana Mihăilă (cl. a XI-a E). Cel mai bun debater al Open-ului a fost desemnat, pe baza punctajului acumultat în toate cele trei runde, un membru al echipajului V.A.M.A., Andruţa Ceomeică.

            Cel mai elocvent mod de a prezenta ceea ce înseamnă acest club de dezbateri pentru elev este acela de a oferi câteva păreri ale celor care s-au implicat în activităţile InfoDEBATE în calitate de arbitri, debateri sau time keeperi:

Roxana Mihăilă, aXI-a E, debater:

,,Activităţile clubului de dezbatere reprezintă un punct de pornire pentru lărgirea orizontului cultural, social, politic, etc. al elevilor. Reprezintă, de asemenea, o punte de legătură între tineri şi problemele curente. Formează şi dezvoltă abilităţi de dialog liber, de expunere, susţinere sau combatere a unor opinii sau argumente în faţa publicului, lăsând inhibiţiile la o parte, şi, în acelaşi timp, duce la formarea unor prietenii între participanţii la diversele activităţi. Clubul trebuie susţinut şi promovat pentru realizarea activităţii într-un mod cât mai eficient şi elaborat pentru a oferi elevilor şansa de a-şi aduce contribuţia prin propunerea de diverse teme de dezbatere ce prezintă interes pentru ei. Participanţii capătă experienţă, doresc perfecţionarea şi sunt modele pentru cei care îi apreciază pentru activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute. Discuţiile civilizate pe o temă dată, dezbaterile, legăturile dintre participanţi pot avea un rol foarte important în viitorul acestora, în sensul că îşi pot alege o carieră în domeniu, inspiraţi fiind de aceste activităţi la care iau parte. “

Tănăselea Iulian, a XI-a A, arbitru:

,, În opinia mea, a face parte dintr-un club de dezbateri nu poate aduce decât beneficii dezvoltării tale ca individ. Fiind prezent şi implicându-te în dezbateri, îţi dezvolti spiritul competitiv, dobândind de asemenea o multime de cunoştinţe pe subiectul dezbătut. Este totodată o oportunitate de a cunoaşte persoane noi, de a socializa, ajutându-te într-o foarte mare măsură să îţi îmbunătăţeşti lucrul în echipă. Un alt mare avantaj este faptul că dezbaterile te pot ajuta pe plan social, fiind modul  prin care îţi împărtăşeşti ideile celor din jurul tău. Astfel te ajută în timp să te exprimi mult mai uşor şi mult mai concis. Acest lucru va fi prolific şi mai departe în carieră, ştiut fiind faptul că angajatorii sunt tentaţi să accepte la locul de muncă mai repede un bun orator.

În concluzie, o experienţă ca aceasta nu poate fi decât de bun augur.”

Andra Lerghievici, a X-a A, debater:

,, Acest club de dezbateri este un antrenament foarte bun în ceea ce priveşte analizarea unei discuţii ample atât pro, cât şi contra unei probleme. Învăţăm să susţinem argumentativ o anumită afirmaţie dezvoltându-ne competenţa de comunicare în toate formele sale, ne exersăm gândirea critică, divergentă şi creativă. De asemenea, învăţăm să gândim singuri, să ne înţelegem şi să comunicăm cu cei din jur într-un mod constructiv şi tolerant, să putem stăpâni arta retoricii şi oratoriei astfel încât să fim oricând gata să ne exprimăm punctul de vedere. Este un exerciţiu în care mi-am cunoscut mai bine mintea şi am reuşit să-mi controlez cât de cât emoţiile. Activităţile clubului sunt cât se poate de ample, la care participăm fie individual, fie în echipă. Avantajul colaborării în echipă din cadrul activităţilor este că suntem pregătiţi pentru un concurs la care va participă întreg echipajul. Concursul la care am participat a fost momentul în care am aplicat tot ce am învăţat până la acel moment. “

Ceea ce leagă oamenii de pretutindeni şi ceea ce ne face diferiţi de necuvântătoare este capacitatea de a ne exprima printr-un limbaj unanim acceptat de întreaga lume – CUVÂNTUL. Abilitatea de a fi un bun debater este uneori înnăscută, dar desigur, poate fi şi dezvoltată pe parcursul vietii, fiind necesară într-o multitudine de situaţii. Chiar dacă nu se doreşte o carieră în domeniu, orice facultate, orice angajator, înainte de a lua o decizie în vederea acceptării, supune candidatul unui interviu, ce are rolul de a-i evidenţia exact aceste capacităţi oratorice. Prin urmare beneficiile sunt extraordinare, fie debate-ul şi numai un hobby.

Ne propunem să desfăşurăm un următor Open în cadrul Programului “Şcoala altfel” (2 – 6 aprilie 2012)

Autor, Victor Teleucă (a XI-a A), coordonator InfoDEBATE

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate