O nouă mișcare de intimidare a mafiei lemnului din Neamț

3

După ce au epuizat variantele de a încerca să ne oprească seria de articole despre mafia lemnului din Neamț, au găsit ei una nouă. Cu ajutorul a cel puțin unui complice, mafia a început să ne ia la rând toți clienții de publicitate și să-i toace. Pe unii dezvăluind greșeli evidente, pe alții pur și simplu căutându-le nod în papura ca să-i bălăcărească.

O metodă ingenioasă cred ei, infantilă și profund ilegală spunem noi și Codul Penal la Art. 207 și la alte articole.

Deja unii dintre clienții noștri de publicitate au înțeles de ce sunt hărțuiți și nu par speriați deloc, ci, din contra, sunt revoltați pe această situație dintr-un județ în care pare că nu mai are cine să te apere de bandiți. Cert este că nu ne vom opri aici, iar dacă cei care comit astfel de fapte chiar cred că sunt cei mai deștepți din univers și nimeni nu vede ce fac ei și că nu sunt probe contra lor se înșală amarnic.

Până acum am mai trecut prin astfel de probleme în care grupuri dovedite ulterior ca fiind infracționale au încercat prin diverse metode să ne închidă gura, dar cel puțin cei de până acum erau oameni cu școală, securiști cu abilități, infractori cu gulere albe, oameni cu multă carte. Cei de acum sunt doar niște amatori care au profitat de câteva conjuncturi și deja se cred cineva, iar mintea nu-i ajută să înțeleagă că a fost vorba doar de noroc, iar norocul se termină la un moment dat chiar și la infractorii foarte deștepți, nu mai spunem de amatori.

Așadar, călărim în continuare mafia lemnului și vom face tot ce este omenește și legal posibil ca atunci când li se înfundă mafioților, ei să dea în primire și complicii care le țineau spatele și hărțuiau oameni.

Iosub Robert

P.S.: În atenția mafioților: Ce s-a văzut până acum era doar încălzirea. Încă nu am început serios treaba.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Leo Taxil spune

    Bravo, Robert! ”ZiarPiatraNeamț” este singura publicație care are curajul de a lupta cu mafioții lemnului! Pe ceilalți nu-i interesează!!!

  2. George spune

    S-au rărit mult răcoanțele pe drumuri în ultima perioadă, dar încă mai e mult de lucru pînă la stârpirea fenomenului.

  3. Bengescu Emanoil spune

    Daca.ti pui mintea….chiar ai ce scrie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate