O nouă inițiativă legislativă lovește șoferii din România: Permis suspendat pentru neplata amenzilor

0
imagine ilustrativă

La nivelul Senatului a fost înregistrată o inițiativă legislativă pentru suspendarea permiselor de conducere în cazul tractoriștilor și a șoferilor care nu achită amenzile în termen de 60 de zile de la emiterea lor. Măsura, care poate fi pusă în aplicare doar după ce va deveni lege, este menită să îi oblige pe șoferi să își achite datoriile și să crească încasările de amenzi la bugetele autorităților locale.

Propunerea legislativă trebuie să treacă pe rând de votul din Senat, Camera Deputaților și promulgarea președintelui Klaus Iohannis. În final, odată cu publicare în Monitorul Oficial, inițiativa poate să devină lege și să fie pusă în aplicare. Proiectul urmărește introducerea mențiunii că suspendarea permisului va fi posibilă până la achitarea amenzii, dacă aceasta nu a fost platită în termen de 60 de zile de la sancționare.

Art. 103 se modifică și se completează după cum urmează: (1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere se dispune: f) până în momentul achitării amenzii, daca aceasta nu a fost achitată în termen de 60 de zile de la sancționarea contravenientului”, se arată în proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare.

Reamintim că, potrivit OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, amenzile pot fi achitate la jumătate din cuantumul lor în termen de 15 zile de la primirea procesului-verbal de constatare.


whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate