O nemțeancă a dus o frântură din satul natal la Viterbo, de Ziua României

1

Asociația Alianța Românilor prin reprezentanta în teritoriu, Gianina Andrei, originară din județul Neamț, a organizat pe 30 noiembrie 2019, la Viterbo, un eveniment socio-cultural cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României și a 30 de ani de la Revoluția Română. Evenimentul s-a bucurat de patronajul Ambasadei României în Italia.

Un element inedit al evenimentului a fost dat de prezența costumelor și obiectelor din tezaurul popular aduse chiar din comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț, de la casa de meșteșugari Vasile și Elena Ciocârlan, Timofte Constantin și Grupul din Șerbești.

„Tot acest petic de România este adus din comuna Ștefan cel Mare, locul copilăriei mele. Spun cu mândrie că unele sunt făcute chiar de mâna bunicii mele care m-a crescut. Nimic nu mă poate opri în lumea asta să mă mândresc că sunt româncă. Multumesc Timofte Constantin, Casa de meșteșugari Elena și Vasile Ciocârlan, Grupul Floricica din Șerbești, doamnei Scutaru, tuturor, pentru tot ajutorul dat. Am folosit tot cu dragă inimă și vă mulțumesc din suflet.”, a declarat Gianina Andrei, voluntar și organizator.

Ziua României la Viterbo a avut succes, spun organizatorii.

Oficialitățile din Viterbo, inclusiv domnul primar, au fost prezenți, au rămas împreună cu noi pe toată durata evenimentului. Au rămas impresionați de prestația avută, atât de artiștii noștri, cât și de românii prezenți. Până și vremea a ținut cu noi. Primarul însuși a cerut gustări și să mai vadă încă o dată un dans popular. Corul de copii l-a cucerit. Emoții de nedescris. Sigur Dumnezeu e român și el!”, mai spune Gianina.

Cu acest prilej, Alianța Românilor, prin Domnul Președinte Marius Dogaru, și Domnul Adrian Nicolae Niță, Secretarul general al Consiliului Național, a înmânat Domnului Giovanni Arena, Primar al orașului Viterbo din Italia, titlul de membru onorific al Alianței Românilor și drapelul României pentru buna colaborare și pentru faptul că se află alături de comunitatea românească din Viterbo.

Participanții au fost plăcut surprinși de evenimentul care a reflectat România Frumoasă, cu români adevărați care își iubesc țara oriunde s-ar afla. Mai multe detalii despre invitați aici (click).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Gianina Andrei spune

    Va multumesc din suflet♥️

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate