Costumele populare din Neamț vor străluci la Viterbo, Italia, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României și a 30 de ani de la Revoluție

0

Asociația Alianța Românilor prin reprezentanta în teritoriu, Gianina Andrei, originară din județul Neamț, organizează pe 30 noiembrie 2019, la Viterbo, un eveniment socio-cultural cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României și a 30 de ani de la Revoluția Română. Evenimentul se bucură de patronajul Ambasadei României în Italia.

Contactând publicația noastră, organizatorul ne-a declarat că un element inedit al evenimentului va fi dat de prezența costumelor și obiectelor din tezaurul popular aduse chiar din comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț, de la casa de meșteșugari Vasile și Elena Ciocârlan, Timofte Constantin și Grupul din Șerbești.

FOTO FACEBOOK Mesterii Populari – Ciocârlan Vasile si Elena

Iată ce mai spun organizatorii în evenimentul pe Facebook (click):

„Cu prilejul acestor aniversări dorim să facem cunoscut poporului italian o parte din istoria României, prin mijlocirea discursurilor oficiale ținute de către un reprezentant al Ambasadei României în Italia, un reprezentant al Ligii studenților români din străinătate, a domnului Viorel Ringhilescu și a doamnei Dana Badea în calitatea lor de participanți direct la revoluție.
Un program artistic oferit de artiști români și italieni va da un plus de culoare evenimentului:
– Roxana Bustihan( naistă) acompaniată la pian de Marina Ciubotaru (Republica Moldova)
– copiii Bisericii ortodoxe din Viterbo coordonator Preasfinția sa Părintele Bobiță Vasile
– Elena Agapi, poetă și actriță amatorială
-Francesco Pujia cantautor și chitarist
– grupul coral Arpeggio
Pe tot parcursul zilei vor putea fi vizualizate lucrări ale artiștilor plastici români: Brindusha Murariu, Bratu Vanessa Michela și Elena Dabija.”

Nu vor lipsi discuții, povestiri, dezbateri care vor avea ca temă: „România ieri și azi” la care vor lua parte oameni politici, români și italieni, reprezentanți ai Ambasadei României de la Roma, reprezentanți ai unor asociații românești din Roma și Viterbo, participanți la Revoluția din 1989 în România, italieni și reprezentanți ai altor etnii care au cunoscut români și România, reprezentanți ai bisericii etc.

Facem asta pentru o mai bună integrare și cunoaștere a adevarătelor valori ale românilor și României. Fac parte dintr-o asociație de voluntariat, asociație în care am reușit să implic mai mulți români. Asociația formează personal de prim ajutor pe ambulanță. V-am expus toate acestea în speranța ca românii din România, județul Neamț să știe că reușim să ducem și să purtăm cu mândrie numele de român oriunde ne-am afla.”, ne-a transmis Gianina Andrei, organizator.

Organizatorii au toată încrederea că evenimentul va avea ecouri și o mare influență în comunitate pentru binele românilor din Italia, dar și pentru imaginea României de peste hotare. România Frumoasă va străluci pe 30 noiembrie în Viterbo, Italia, cu ajutorul românilor care nu au uitat de unde au plecat și își iubesc țara chiar dacă, fizic, îi despart sute sau mii de kilometri de „acasă”.

Iată și evenimentele organizate sub patronajul Ambasadei României în Italia, de asociațiile românești din sfera de competență consulară a misiunii diplomatice cu această ocazie:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate