Nu sunteți obligați să plătiți amenzile pentru rovinietă trimise acasă de CNADNR

4

Ca urmare a petițiilor primite de la cetățeni, Înalta Curte de Casaţie şi Jusţiţie a decis că amenzile de la CNADNR pentru neplata rovinietei trimise acasă sunt nule, deoarece semnătura electronică nu este legală. Astfel, șoferii care primesc acasă amenzile pentru rovinietă, fără semnătura unui agent constatator, nu mai sunt obligați să plătească sumele respective și trebuie să meargă la instanţă şi să ceară anularea lor, în baza deciziei comunicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Până când Parlamentul sau Guvernul vor modifica legislaţia în sensul deciziei pronunţate de Înalta Curte, anularea proceselor-verbale va trebui să fie cerută în instanţă.

În comunicatul de presă semnat de Avocatul Poporului se specifică:

„ Înalta Curte de Casaţie şi Jusţiţie, prin Decizia nr. 6 (dosar nr. 14/2014) din 16 februarie 2015, a admis recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului în data de 27 noiembrie 2014, prin care a fost sesizată problema de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, din punct de vedere al semnăturii agentului constatator necesară legalităţii procesului-verbal de contravenţie, pentru contravenţiile sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, modificată şi completată.

Procurorul General apreciază că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 4 pct. 1 – 4 şi art. 7 din Legea nr. 455/2001, privind semnătura electronică, republicată, procesele – verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) alin. (2) şi alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Comunicatul Avocatului Poporului îl puteți găsi aici: www.avp.ro.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Antiproști spune

    Prost e ăla care dă, nu care cere!

  2. popa gheorghe adrian spune

    Deja am dosare solutionate pe aceasta speta…a se avea in vedere ca din februarie 2015 procesele verbbale poarta semnatura olografa, adica s-au smecherit cei din CNADNR

  3. costy spune

    Asta e abureala. Mie pt o vigneta: amenda mi.a transferat.o la finante, de acolo ANAF.ul mi.a pus poprire pe conturi inclusiv cel pt rata. Dupa ce am platit la banci deblocarea conturilor mi.a venit acasa si o instiintare de plata de vreo 300 ron de la nu stiu ce executor. Deci per total m.a costat: 250 vigneta+vreo 60 ron bancile+ 300 ron executorul. Asa ca nu platiti!

    1. Mos Craciun spune

      In articol e vorba de rovinieta si nu de vigneta care e alta mancare de peste.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate