Nu mai înțelege nimeni nimic. Acum liberalii se contrazic între ei pe tema mâncării bolnavilor de la spital

2

Acum aproximativ o săptămână, după ce a terminat contrele cu PSD pe tema mâncării bolnavilor de la spitalul din Piatra-Neamț, liderul grupului de consilieri PNL din consiliul județean, Florin Hopșa, a ieșit victorios declarând: ” Mă bucur că rezolvăm astfel o problemă despre care s-a tot vorbit în ultima vreme. Acesta e modul prin care putem fi cu adevărat de ajutor oamenilor pe care îi reprezentăm: identificăm problema și o rezolvăm.

S-a sponsorizat postarea domnului Hopșa, au curs like-uri și comentarii contra PSD, misiune îndeplinită, problemă rezolvată, bolnavi hrăniți, bulină albă la imaginea PNL. Așa credea toată lumea, inclusiv liberalii, dar, surpriză, acum s-a trezit un alt liberal care a șters cu buretele toată munca celor de la județ, afirmând public că el s-a mobilizat să salveze pacienții de la foame, deoarece ”Pacienții riscau să rămână fără hrană” la spitalul din Piatra-Neamț.

Nu mai înțelege nimic. Păi nu rezolvaseră liberalii din CJ Neamț problema acum o săptămână? Nu au pus ei pe toate gardurile internetului banner cum că se bucură că au identificat și rezolvat prin luptă dreaptă cu balaurul roșu care s-a opus?

După patru ani în care toți consilierii de la consiliul județean nu au făcut nimic concret pentru mâncarea bolnavilor și CA-ul social democraților a dormit pe el visând la cum să acopere neregulile făcute de mafia din spital, acum vin liberalii și se bat între ei care să spună primul că a salvat bolnavii de la foame, ca în final să constatăm nu-i salvase de fapt nimeni, că tot din donații primesc câte o masă mai umană.

Iosub Robert

PS: Pentru a nu rămâne nimic neclar. Liderul liberalilor din consiliul județean, Florin Hopșa, chiar e un liberal care ar muri de gât cu PSD-iștii și chiar a rezolvat ceva pentru hrana bolnavilor. Modul parazitar în care vine celălalt liberal să își facă imagine personală în detrimentul propriului partid zicând cum pacienții riscau să rămână fără hrană este ceva ce numai la PNL Neamț se poate vedea.

2 Comentarii
  1. Daniel spune

    Eu cred ca si cu 10 lei poti manca o zi intreaga pe saturate nu o lingurita de pate si 3 biscuiti

  2. Dl Scarbescu spune

    Nu înțeleg de ce se cearta pe 5 lei care din cate am înțeles au fost până la urmă 3 lei !! Ceea ce mi doresc eu este ca acești politicieni (indiferent de partid ) să mănânce ei de 13 lei pe zi cel puțin o lună,cât durează la unele cazuri negativarea și fără să aibă posibilitatea (din cauza specificului bolii ) sa și suplimenteze meniul din surse proprii.Noroc cu d-na manager care a apelat la mila celor cu posibilități pentru a le asigura hrana celor aflați în suferință.Am citit în presa locală că pacienții tratați de covid la Bisericani au o rație de hrana de 40 lei pe zi ,asigurată de Primăria comunei Al. Cel Bun. Cam mare diferență și vorbim de o comună nu de un judet.Vorba aia : omul sfințește locul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate