„Jurnalismul fără teamă sau favoruri” – tema aleasă pentru Ziuă Mondială a Libertăţii Presei

0

Ziua Mondială a Libertății Presei este marcată în fiecare an, la data de 3 mai, un moment de reflecție în rândul celor care activează în această breaslă și a celor care militează pentru drepturile și obligațiile profesioniștilor din mass-media.


O recomandare adoptată în cadrul Conferinţei Generale UNESCO din 1991, privind promovarea libertăţii presei în lume, a reprezentat iniţiativa declarării zilei de 3 mai Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Rezoluţia din 1991 a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

Data de 3 mai comemorează Declaraţia de la Windhoek, adoptată la 3 mai 1991, în cadrul Seminarului pentru promovarea unei prese africane independente şi pluraliste, organizat de UNESCO şi ONU la Windhoek, Namibia.

În România, ziua este marcată din anul 2000, la iniţiativa Agenției de Monitorizare a Presei în colaborare cu Asociația pentru Protejarea și Promovarea Libertății de Exprimare și Centrul pentru Jurnalism Independent.

În 2020, tema campaniei mondiale pune accentul pe „Jurnalismul fără teamă sau favoruri” .

În acest an premiul UNESCO/Guillermo Cano pentru Libertatea Presei este acordat jurnalistei columbiene Jineth Bedoya Lima, la recomandarea unui juriu internațional independent de profesioniști ai mass-media.

Născută în 1974, jurnalista Jineth Bedoya Lima s-a concentrat pe conflictul armat și pe procesul de pace din Columbia, dar și pe violența sexuală împotriva femeilor. Jurnalista Bedoya Lima a fost ea însăși victimă a violenței sexuale în 2000, când a fost răpită și violată în timp ce făcea o anchetă privind traficul de arme pentru cotidianul El Espectador . Trei ani mai târziu, în timp ce lucra pentru cotidianul El Tiempo , a fost răpită de militanții fostei forțe armate revoluționare din Columbia (FARC).

Curajul și angajamentul jurnalistei Jineth Bedoya Lima, expusă de două ori la riscuri inacceptabile ca femeie și ca jurnalistă, inspiră un respect profund”, a declarat directorul general al UNESCO, domna Audrey Azoulay.  „Avem nevoie de munca jurnaliștilor profesioniști și independenți.”

Prezenta pandemie evidențiază rolul vital pe care îl joacă jurnaliștii în a ne oferi tuturor accesului la informații fiabile, în unele cazuri vitale, în situații de criză”, a adăugat doamna Azoulay.

În atribuirea Premiului Libertății Presei doamnei Jineth Bedoya Lima, Juriul recunoaște și susține curajul său extraordinar și angajamentul neobosit de a descoperi probleme de importanță fundamentală pentru societate”, a declarat Giselle Khoury, președinta juriului. 

Premiul pentru libertatea presei UNESCO / Guillermo Cano este acordat anual cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, sărbătorită la 3 mai. Anul acesta, ceremonia de premiere și conferința principală privind libertatea presei, programată să aibă loc la Haga, în cooperare cu Guvernul Olandei, va fi amânată din cauza crizei Covid-19.

Cu toate acestea, o serie de activități și evenimente vor fi organizate online, axate pe importanța libertății presei și pe activitatea jurnaliștilor independenți pentru a asigura accesul la informații în timpul pandemiei.

Premiul de 25.000 USD recunoaște o persoană, organizație sau instituție care a adus o contribuție remarcabilă la apărarea sau promovarea libertății presei, în special în fața pericolului. Este finanțat de Fundația Guillermo Cano Isaza (Columbia), Fundația Helsingin Sanomat (Finlanda) și Namibia Media Trust și se acordă anual după deliberările unui juriu independent de jurnaliști renumiți din toate regiunile.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate