„Nu acceptăm discriminarea, îndemnarea la ură și dușmănie între români” – Ciprian Șerban

1

Liberalii au depus un amendament care prevede ca persoanele nevaccinate să plătească tratamentul și serviciile de spitalizare atunci când ajung la urgență din cauza infectării cu Covid-19 (detalii aici-click).

Deja oamenii sunt împărțiți în două tabere: Vaccinați – Nevaccinați, și în ultima vreme vedem cazuri tot mai dese de discriminare din cauza unor restricții aberante impuse de un guvern incapabil să gestioneze o astfel de situație. Nici nu vrem să ne gândim unde se va ajunge în acest ritm, în cazul în care persoanele nevaccinate nu vor mai avea acces la serviciile medicale, plătite atât de scump.

Deputatul PSD, Ciprian Șerban, a transmis un mesaj pe pagina sa oficială, în care explică foarte clar consecințele pe care le va atrage o astfel de decizie. Acesta spune că membrii PSD se opun cu fermitate acestui amendament.

În PSD nu acceptăm discriminarea și îndemnarea la ură și dușmănie între români. Ne opunem categoric amendamentului PNL de obligare a persoanelor nevaccinate să-și plătească spitalizarea, în situația infectării cu SARS-CoV-2. PNL trebuie să revină asupra acestui amendament! Obligând persoanele nevaccinate să își plătească spitalizarea în caz de infectare, nu vom face altceva decât să contribuim la creșterea numărului de cazuri grave și de decese, pentru că cei care au contractat boala nu vor merge la spital la primele simptome, ci vor aștepta până când va fi prea târziu. Deși este o boală nouă, COVID-19 este o boală infecțioasă și este o urgență medicală care trebuie tratată ca toate urgențele medicale.

Tratamentul este gratuit și așa trebuie să rămână! Cetățenii români plătesc asigurări de sănătate. Au dreptul să beneficeze, și vaccinații, și nevaccinații, de aceleași servicii medicale. Nu avem niciun drept să recurgem la o asemenea segregare! Nu vom face altceva decât să continuăm să menținem o tensiune socială, care aduce cu ea dușmănie între cele două categorii, vaccinați și nevaccinați, adâncind în mod iresponsabil ruptura din societatea românească.

Avem nevoie, mai mult ca oricând, de solidaritate socială, de recuperarea credibilității, avem nevoie să revenim la normalitate.”, a transmis Ciprian Șerban.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Cornel spune

    Platesc contributia pentru asigurarile sociale de sanatate de 36 de ani si daca va fi cazul de ajuns la spital de ce sa platesc? Nu am fost internat, dar am platit si platesc in continuare. Cea mai mare nesimtire sa se gandeasca la asa ceva.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate