Noi măsuri în unitățile de învățământ, pentru perioada de pregătire și examene (stare de alertă)

0
  • Măsurile anunțate inițial de Ministerul Educației pot fi vizualizate AICI

S-a renunțat la limita de 10 persoane în clasă, au fost eliminate prevederile privitoare la existența dispenserelor cu dezinfectant la intrarea în săli, dar și la condițiile impuse pentru igienizarea și dotarea toaletelor.

*****

Guvernul României a aprobat hotărârea privind instituirea stării de alertă, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, iar în domeniul educației și cercetării sunt prevăzute următoarele măsuri:

  1. Se menține măsura suspendării temporare a cursurilor din toate unitățile și instituțiile de învățământ până la finalul anului școlar/universitar, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății.
  2. Se permite desfășurarea, după data de 02.06.2020, a unor activități de pregătire, pe o perioadă de 2 săptămâni, pentru elevii claselor terminale (a 8-a, a 12-a și a 13-a), precum și pentru organizarea examenelor naționale și de cercetare a competențelor profesionale, precum și activitățile specifice fiecărei instituții de învățământ superior, în condițiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății. 

Hotărârea privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 vine cu reglementări pentru elevii și studenții care locuiesc sau au reședința în afara României, dar sunt înmatriculați în unitățile/instituțiile de învățământ din România.

Practic, potrivit art 1, alin.6, litera p, elevii/studenții, cetățenii români sau cetățeni ai statelor vecine României, cu domiciuliul sau reședința în afara României și înmatriculați în unitățile/instituțiile de învățământ de pe teritoriul țării noastre, care au de susținut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învățământ gimnazial/liceal/învățământ superior, dar care nu prezintă simptome asociate COVID-19, sunt exceptați de la măsura carantinării/izolării la locuința/locația declarată de persoana în cauză. 

În contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Ministerul Sănătății au emis următorul ordin comun pentru punerea în aplicare a măsurilor privind sistemul de învățământ.

Măsuri pentru organizarea activității în unitățile/instituțiile de învățământ, în actualul context epidemiologic:

  • Accesul trebuie să fie organizat astfel încât să fie asigurată o suprafață minima de 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;
  • Nu este permis accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depășește 37,3 grade Celsius;
  • Va fi asigurată dezinfectarea suprafețelor expuse și se va respecta măsura distanțării fizice.

Acțiuni și măsuri implementate la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ

  • la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius) de către cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată a desfășurării activităților
  • participarea elevilor la activitățile de pregătire va fi decisă de părinți după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora
  • parcursul prin curtea școlii până la intrarea în unitatea de învățământ se va realiza pe un traseu bine delimitat și semnalizat
  • la intrarea în unitatea de învățământ vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini)
  • în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS CoV-2
  • unitățile sunt dotate permanent cu săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini
  • durata activităților petrecute de elevi în sălile de clasă va fi de cel mult:
    • 3 ore pentru elevii de liceu
    • 2 ore pentru elevii de gimanziu
    • 4 ore pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale
  • pauzele intermediare vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacționeze fizic
  • în sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m față de altul
  • pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite  și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii)
  • colectarea măștilor se va face în locuri special, semnalizate corespunzător
  • la sfârșitul activităților, elevii vor primi o nouă mască de protecție.

Acțiuni și măsuri implementate la nivelul instituțiilor de învățământ superior:

  • asigurarea triajului epidemiologic
  • prestabilirea circuitului către/și din sala de examen
  • candidații vor fi protejați de masa facială
  • intrarea în sala se va face în mod organizat, pe rând, păstrând distanța de 2 m, spațierile necesare se pot marca cu banda colorată în fața ușii.

Direcțiile de sănătate publică asigură, acolo unde nu este personal medical încadrat, în colaborare cu autoritățile publice locale/județene, personalul medical desemnat să acorde asistență medical pentru fiecare unitate/instituție de învățământ din județ.

Măsurile anunțate inițial de Ministerul Educației pot fi vizualizate AICI

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate