Nemțenii cu afaceri de până la 220.000 de lei trebuie să depună declarația 392 până pe 25 februarie

1

Până la data de 25 februarie, contribuabilii nemțeni, indiferent de forma de organizare,  firme plătitoare, respectiv neplătitoare de TVA, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, asociații și fundații cu afaceri de până la 220.000 de lei, trebuie să depună la Fisc declarațiile informative 392A și 392B aferente anului 2015.

Fiscul a aprobat recent Ordinul ANAF nr. 522/2016, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 78 din 3 februarie 2016, prin care s-a stabilit modelul și conținutul acestor două formulare de declarații informative în concordanță cu prevederile noului Cod fiscal, intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Declarațiile pot fi depuse la registratura organului fiscal competent și la poștă, prin scrisoare recomandată, ca și până acum, dar și prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii.

Formularele vor fi editate în două exemplare, dintre care unul va fi semnat și depus la unitatea fiscală, împreună cu suportul electronic, iar unul va fi păstrat de persoana impozabilă.

Formatele electronice ale formularelor 392A și 392B pot fi descărcate cu ajutorul programului de asistență pus la dispoziție gratuit de unitățile fiscale, care poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Nedepunerea declarațiilor 392 se sancționează cu amendă cuprinsă între 12.000 și 14.000 de lei pentru contribuabilii mijlocii și mari, respectiv între 2.000 și 3.500 de lei pentru ceilalți contribuabili.

Declarația 392A, „Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul 2015”, se utilizează la declararea livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii efectuate în anul de referință, de către persoanele impozabile care, la data de 31 decembrie a anului de referință, respectiv a anului pentru care se depune acest formular, erau înregistrate în scopuri de TVA, potrivit art. 316 din Codul fiscal, și a căror cifră de afaceri, efectiv realizată la acea dată, este inferioară sumei de 220.000 lei.

Declarația 392B, „Declaraţie informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achizitiile efectuate în anul 2015”, se utilizează la declararea livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii şi achiziţiilor efectuate în anul de referinţă, de către persoanele impozabile care, la data de 31 decembrie a anului de referință, respectiv a anului pentru care se depune acest formular, nu erau înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispozițiilor art. 316 din Codul fiscal, și a căror cifră de afaceri realizată la acea dată, excluzând veniturile obținute din vânzarea de bilete de transport internațional rutier de persoane, este inferioară sumei de 220.000 lei.

Mai multe informații găsiâi aici: www.avocatnet.ro

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Nicolae Birsan spune

    MODEL LEGAL de DECLARATIE !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate