Nemțeanul Marius Coșerariu, un suflet sensibil în haină de polițist

De Ziar Piatra Neamț Pe 8 mart. 2017

Polițistul nemțean Marius Coșerariu a oferit un scurt interviu pentru ziarbicaz.ro despre pasiunea sa pentru artă și despre ce l‑a făcut să se îndrepte către poezie şi muzică. Marius Coșerariu este poliţistul care s-a implicat în formarea și cultivarea spiritului tradițional românesc, în rândul elevilor și a comunității locale.

Este ajutor de șef de post al Postul de Poliție Dămuc, judeţul Neamţ, însă dincolo de uniforma de poliţist, dăruieşte din experienţa şi înţelepciunea sa de viaţă, din dragostea pentru frumos, cultură şi tradiţiile noastre, transmite aceste valori şi creează punţi de legătură între generaţii.

El este cofondatorul Asociației Culturale „Eu cred”, prin care a reușit să închege o comunitate de artiști amatori, formând grupuri de copii şi adulți, cu care a călătorit în țară, perpetuând dragostea și dorul de folclorul românesc.

Ce v‑a făcut să vă îndreptaţi către poezie şi muzică?

Referitor la poezie, pot să vă spun că prima mea poezie am scris-o în anul 1986, în acel an trist când mama mea a decedat la vârsta de 42 de ani. Am fost atât de afectat de pierderea celei mai dragi fiinţe, încât mi-am plâns durerea în ….versuri. Era o poezie tristă în care îl întrebam pe Dumnezeu de ce trebuie să se întâmple astflel de lucruri.

Poezia respectivă am scris-o la maşina de scris, care se afla la Postul de Miliţie Roznov, acolo unde tatăl meu era miliţian ( poliţist).

După ce am scris această poezie, am recitit-o de câteva ori, după care mi-a fost „confiscată” de tatăl meu. Acea poezie se află acasă la tatăl meu, exact aşa cum am scris-o atunci, cu hârtia îngălbenită de timp. Ulterior, am început să scriu, dar, de fiecare dată, după ce scriam, mototoleam hârtia şi o aruncam.

Dragostea pentru poezie a venit concomitent cu dragostea pentru muzică, practic cele două plăceri erau strâns legate una de alta. În anul 1998 am fost înscris la Şcoala Populară de Arte din Piatra Neamţ, la secţia vioară. Am urmat cursurile acestei şcoli, timp de 4 ani, până la terminarea liceului. Apoi am plecat în armată, iar după lăsarea la vatră m-am angajat la Şcoala Luminiş-Piatra-Şoimului, unde am predat muzică-desen.

Am plecat apoi la Şcoala de Poliţie, iar din acest motiv, o bună perioadă de timp m-am îndepărtat de cele 2 hobby-uri, deoarece sistemul din care făceam parte îmi era potrivnic, probabil, şi ca urmare a unor „şefi” încuiaţi la minte, care nu ştiau decât… amenzi şi dosare penale. Pot să spun că pasiunea pentru poezie am avut-o dintotdeauna, iar vocea şi dragostea pentru muzică le-am moştenit atât de la tatăl meu( care a cântat – deşi era miliţian- poliţist), dar mai ales de la mama mea, care era o femeie deosebit de frumoasă şi avea o voce extraordinară, chiar dacă am cunoscut-o foarte puţin timp.

Nu am reuşit să public nicio poezie, decât în anul 2015, când am trecut printr-o perioadă grea, sănătatea fiindu-mi puternic zdruncinată. Chiar dacă am urmat cursuri de vioară, ulterior am învăţat şi alte instrumente, mandolină, la care am cântat într-un ansamblu de la Roznov, şi chitara, pe care am învăţat-o uşor, singur.

Povestea dumneavoastră este una cu adevărat emoționantă și plină de lecții de viață!

E într-adevăr o poveste… tristă ce-i drept, dar care mi-a dat putere şi m-a motivat de fiecare dată. Poate că cineva spune că… nu mai pot de bine… Cert este că, poate nu las să se vadă multe, însă concluzia e una certă: nu întotdeauna omul este aşa cum se vede din exterior. Nimeni nu ştie ce se ascunde în fiecare individ în parte. Fiecare are dureri, bucurii, necazuri, suferinţe, plăceri şi… una peste alta, demonstrează că viaţa este frumoasă.

Citiți și:

Sursa interviu: ziarbicaz.ro

Sursa foto: Facebook