NEAMȚ: Zeci de polițiști din numeroase structuri au desfășurat o acțiune de amploare – [FOTO]

0

În zilele de 16 și 17 mai a.c., peste 70 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice şi criminalistică împreună cu polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ion Creangă au acționat pe raza localității, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui climat optim de ordine publică și siguranță rutieră.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

De asemenea, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 1.600 de lei precum și suma de 2.069 de lei, susceptibilă a proveni din activități comerciale ilicite.

Pentru creșterea siguranței traficului, au fost verificate peste 100 de autoturisme, fiind aplicat 38 de sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002.

În cadrul activităților desfășurate, au fost reţinute 3 permise de conducere, fiind retrase 7 certificate și 4 plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

Pe parcursul acțiunii, poliţiştii rutieri au depistat, în flagrant delict, o persoană în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere.

Totodată, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, 3 metri cubi de material lemnos.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 59.000 de lei.

Pe perioada desfăşurării acţiunii au fost depistați cei doi minori de 14, respectiv 17 ani, care la data de 16 mai a.c., au părăsit în mod voluntar Complexul de Servicii ,,Familia mea’’ din municipiul Roman, unde erau instituţionalizaţi. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, pe perioada dispariției, cei doi nu au fost victimele vreunei infracțiuni.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Sursa/Foto: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate