[NEAMȚ] Un nou accident cu victime – Mașină intrată în parapet

0
Foto caracter ilustrativ

În jurul orei 8.20 pompierii de la Detașamentul Târgu Neamț au fost solicitați să intervină pentru a interveni la un accident rutier.

Pompierii s-au deplasat la locul solicitării cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Un autoturism a intrat într-un parapet în localitatea Humuleștii Noi. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost transportat de echipajul SMURD la CPU Târgu Neamț.

La locul intervenției a fost și un echipaj de la SAJ, care a preluat o femeie cu doi copii. Pompierii au asigurat măsuri PSI, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Vom reveni cu detalii legate de circumstanțele producerii accidentului.

UPDATE:

La data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație pe DN 15 C, soldat cu vătămarea corporală ușoară a patru persoane.

Din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că, în timp un bărbat de 47 de ani, din Bacău, conducea un autoturism pe DN 15 C, din direcția Piatra Neamț – Tîrgu-Neamț, în localitatea Humulești, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un indicator de orientare. În urma impactului a rezultat rănirea a patru persoane cu vârste cuprinse între 6 și 43 de ani, toți din Bacău, pasageri în același autoturism, cărora li s-a asigurat asistență medicală de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 R întrucât avelopele de iarnă ale autoturismului prezentau un grad de uzură peste limita admisă, fiindu-i retras certificatul de înmatriculare.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ATENȚIE, CIRCULAȚI PRUDENT!

Recomandăm tuturor cetățenilor să se informeze cu privire la starea drumurilor, înainte de a pleca în călătorie, să se asigure că au autoturismele echipate corespunzător și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.

Prima condiţie a deplasării autovehiculului în deplină siguranţă este corelarea manierei de condus cu specificul suprafeţei carosabile.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă asigură o vizibilitate foarte bună. Trebuie să aveţi în bună stare de funcţionare ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire. Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

Nu frânaţi brusc. Păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc.

Echipaţi-vă corespunzător autovehiculele pentru circulația in condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopata, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional).

Fiţi atenţi în permanenţă la poliţiştii rutieri din trafic şi urmaţi recomandările lor.

Informați-vă în legătură cu evoluția fenomenelor meteo din zona în care urmează să vă deplasați, respectați recomandările autorităților și eventualele restricții de circulație impuse preventiv, pentru siguranța dumneavoastră, pe unele sectoare de drum!

Pietonii trebuie să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de şoferi.

Orice situație de urgență cauzată de vremea severă poate fi semnalată la numărul unic de urgență 112!

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate