Neamț: Restricțiile care vor intra în vigoare duminică, 25 octombrie (document oficial)

2

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL NEAMŢ

COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

 HOTĂRÂRE

privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ

Având în vedere:

– prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

– prevederile Hotărârii Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

– informarea Direcției de Sănătate Publică Neamț privind situația epidemiologică la nivelul județului Neamț;

În temeiul prevederilor art. 22, lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. (1) Se interzice organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în localitățile de pe raza județului Neamț unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori, respectiv municipiul Piatra Neamț (3,31), orașul Bicaz (3,48), comuna Girov (3,90), comuna Gârcina (3,06). 

(2) Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, din  localitățile de pe raza județului Neamț unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori, respectiv municipiul Piatra Neamț (3,31), orașul Bicaz (3,48), comuna Girov (3,90), comuna Gârcina (3,06).

(3) Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de norocdin localitățile de pe raza județului Neamț unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori, respectiv municipiul Piatra Neamț (3,31), orașul Bicaz (3,48), comuna Girov (3,90), comuna Gârcina (3,06).

(4) Este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, din aceste localități, doar pentru persoanele cazate în cadrul unităților respective.

(5) Este permisă activitatea operatorilor economici, din aceste localități, care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în exteriorul clădirilor (terase)

(6) În situația în care operatorii economici de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se află într-una din situațiile menționate în prezentul articol,  se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Art. 2. (1) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în localitățile de pe raza județului Neamț unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, respectiv municipiul Roman (2,37), orașul Târgu Neamț (2,10), comunele  Dobreni (2,65), Costișa (2,55),  Alexandru cel Bun (2,45), Pângărați (2,22), Bicaz Chei (2,18),  Dumbrava Roșie (2,15), Ghindăoani (2,11), Piatra Șoimului (2,00),  Ștefan cel Mare (1,97),  Păstrăveni (2,00), Dochia (1,99), Poiana Teiului (1,85), Podoleni (1,80), Agapia (1,66), Ruginoasa (1,62), Crăcăoani (1,61),  Dulcești (1,55), Bodești (1,52).

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, în localitățile de pe raza județului Neamț unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, respectiv municipiul Roman (2,37), orașul Târgu Neamț (2,10), comunele  Dobreni (2,65), Costișa (2,55),  Alexandru cel Bun (2,45), Pângărați (2,22), Bicaz Chei (2,18),  Dumbrava Roșie (2,15), Ghindăoani (2,11), Piatra Șoimului (2,00),  Ștefan cel Mare (1,97),  Păstrăveni (2,00), Dochia (1,99), Poiana Teiului (1,85), Podoleni (1,80), Agapia (1,66), Ruginoasa (1,62), Crăcăoani (1,61),  Dulcești (1,55), Bodești (1,52).

(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului,  în localitățile de pe raza județului Neamț unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, respectiv municipiul Roman (2,37), orașul Târgu Neamț (2,10), comunele  Dobreni (2,65), Costișa (2,55),  Alexandru cel Bun (2,45), Pângărați (2,22), Bicaz Chei (2,18),  Dumbrava Roșie (2,15), Ghindăoani (2,11), Piatra Șoimului (2,00),  Ștefan cel Mare (1,97),  Păstrăveni (2,00), Dochia (1,99), Poiana Teiului (1,85), Podoleni (1,80), Agapia (1,66), Ruginoasa (1,62), Crăcăoani (1,61),  Dulcești (1,55), Bodești (1,52).

Art. 3. (1) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în toate localitățile din județul Neamț, care nu sunt menționate la art. 1 și 2.

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 -23.00, în toate localitățile din județul Neamț, care nu sunt menționate la art. 1 și 2.

(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Neamț, care nu sunt menționate la alin. (1) și (2).

Art. 4.  Se menține obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, în localitățile de pe raza județului Neamț, cum sunt piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.     

(3) Administratorii/Proprietarii spațiilor publice deschise prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația de a afișa la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective.

Art. 5. Măsurile prevăzute la art. 1 intra în vigoare începând cu data de 25 octombrie 2020, ora 23.00, pentru o perioadă de 14 zile.

Art. 6. (1) Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ va asigura comunicarea prezentei hotărâri membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă și unităților administrativ-teritoriale nominalizate.

          (2) Autoritățile administrației publice locale din județul Neamț vor aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri, prin afișarea acesteia pe raza unităților administrativ teritoriale.

PREŞEDINTE,

PREFECT

George LAZĂR

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Ioan catană spune

    Alții, nu ăștia care sunt nesatui. Are ciolanul carne, de care nu se pot lăsa.Dacă nu au reușit la locale,vor să fie la Parlament. Unii dintre ei care sunt în Parlamentul României, dacă sunt scuturati bine, nu au cu ce sa justifice prezenta acolo. Lea și pune o întrebare, de ce vor acolo?

  2. Dl Scarbescu spune

    Alo ! Dl Lazar ,în localitățile unde incidenta este mai mare de 3% de ce nu ați introdus obligativitatea măștii peste tot in spațiile publice ? Adică când mergi pe strada. De aerosoli nu ați auzit si că virusul rezista în aer 3-4 ore ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate