Neamţ Music Festival: „Jazz on the rocks”, în atmosfera medievală de la Cetate

0

Cea de-a treia zi a Neamţ Music Festival s-a desfășurat în atmosfera medievală de la Cetate. Organizatorii, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Asociaţia „Daniel Ciobanu Art”, au propus publicului meloman evenimentul muzical intitulat „JAZZ ON THE ROCK”.

Protagoniştii acestei a treia seri a Festivalului au fost pianistul isrealian Omri Mor, basistul francez Michel Alibo și percuționistul algerian Karim Ziad.

Despre acest concert, pianistul Daniel Ciobanu, amfitrionul Festivalului, a precizat : Jazz on the rocks – este concertul-eveniment care leagă contrariile, șterge diferențele și îmbracă dualitatea cea mai neobișnuită a Festivalului din acest an. Pianistul isrealian Omri Mor, împreună cu basistul francez Michel Alibo și percuționistul algerian Karim Ziad pătrund pe poarta istoriei Moldovei, pentru a face din vechea Cetate Neamț un spațiu al artei și întâlnirii multiculturale. În locul pe care Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, nu reușea să-l smulgă din mâinile lui Ștefan cel Mare, unde nici Jan Sobieski, salvatorul Vienei de asaltul otoman, nu reușea să pătrundă, în care Vasile Lupu și-a ascuns averea și pe care Dimitrie Bolintineanu l-a folosit drept cadru pentru poezia Muma lui Ștefan cel Mare, cu un puternic impact în conștiința națională, trei muzicieni extraordinari vă invită să vă lăsați antrenați de ritmurile și armoniile pline de energie ale jazzului contemporan, acolo unde altădată răsunau obuzele și strămoșii își apărau glia.”

Fotografii realizate pentru Neamț Music Festival, oferite de Organizația pentru Excelență, TU – ACTIV

Amintim că astăzi, 15 septembrie 2019, se pune punct ediției cu numărul trei a Neamţ Music Festival. În cadrul evenimentului vor fi interpretate concertele pentru pian și orchestră de Frederic Chopin și de Franz Liszt. Soliștii, pianiștii Charles Richard Hamelin, Alexander Ullman, Lukas Geniusas și Vitaly Pisarenko, vor fi acompaniați de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeșelea.

Neamţ Music Festival se desfășoară în acest an sub egida Festivalului Internaţional „George Enescu”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate