Neamț: Acțiuni de amploare, în sistem integrat

0
Foto caracter ilustrativ

La data de 1 august a.c., în cadrul acțiunii care a vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă au fost verificate peste 80 de restaurante, terase, fastfood-uri și societăți comerciale.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, la data de 1 august, peste 100 de polițiști,  jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului au acționat în zonele aglomerate din județul Neamț și au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Au fost organizate 15 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 76 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 44 de mijloace de transport și au fost legitimate 402 de persoane.

În baza Legii nr. 55/2020 au fost aplicate 57 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în valoare de 15.375 de lei, o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei aplicată pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții și 13 sancțiuni aplicate în baza Legii nr. 61/1991. Pe linie rutieră au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002, în valoare de 2.320 de lei.

În cadrul acțiunilor au fost desfășurate și activități preventive de informare.

Astfel de activități, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Sursa: IPJ Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate