NEAMȚ: Accident cu 3 victime în această dimineață. Mașină distrusă de un minor băut, fără permis (FOTO)

0

La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 06:00, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 157, în localitatea Trifești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un minor, de 17 ani, din Trifești, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de podeț.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea minorului și a altor două persoane cu vârste de 28 și 38 de ani, din Trifești.

Minorul, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

*

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț reamintesc obligaţiile pe care le au conducătorii auto în situaţia producerii unui eveniment rutier, pe un drum deschis circulaţiei publice sau care şi-a avut originea într-un asemenea loc, în funcţie de tipul evenimentului rutier, pornind de la cea mai gravă situație, în care o persoană implicată a suferit leziuni fizice.

Deținerea permisului de conducere implică respectarea unor obligații. Permisul de conducere este dobândit în urma pregătirii atât cu privire la legislația referitoare la circulația pe drumurile publice, cât și cu privire la deprinderile necesare pentru deplasarea în siguranță pe drumurile publice.

Este interzis să circulați pe drumurile publice, dacă nu dețineți permis de conducere!

Polițiștii vă reamintesc care sunt prevederile legale și obligațiile în situația nedorită a implicării în evenimente rutiere.

  1. Dacă evenimentul s-a soldat cu rănirea unor persoane, conducătorul auto este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.
    Totodată, este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul.
  2. Conducătorilor de vehicule implicaţi în evenimente rutiere le este interzis consumul de alcool sau de substanţe psihoactive după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice.
  3. Dacă în urma evenimentului a rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale, conducătorii auto au obligaţia:
    -de a scoate imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezenţa, precum şi
    -de a încheia un constat amiabil (posibil doar dacă în eveniment sunt implicate numai două autovehicule), respectiv
    -de a se prezenta, în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului rutier, la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul, pentru întocmirea documentelor de constatare.

Sursa/Foto: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate