Neamț: A fugit de la locul accidentului, dar a lăsat în urmă plăcuța cu numărul de înmatriculare

1

Azi-noapte, 29 mai, în jurul orei 2.00 s-a produs un accident rutier cu victimă, în orașul Târgu-Neamț.

Potrivit martorilor, un autoturism marca Opel ar fi ieșit de pe strada Obor fără să se asigure și a intrat într-o mașină care circula regulamentar, pe strada Radu Teoharie.

Șoferul a fugit de la fața locului, dar a lăsat în urmă plăcuța cu numărul de înmatriculare.

Nu știm dacă intenționat, ca să ajute oamenii legii sau din grabă…

Din cercetările preliminare efectuate a reieșit că, în timp ce un șofer conducea un autoturism pe strada Obor, la intersecția cu strada Radu Teoharie ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 20 de ani, din Târgu-Neamț.

Imediat după producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea polițiștilor„, a declarat pentru ZiarTarguNeamt.RO purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tânărului în cauză, acesta fiind transportat la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.

Surse neoficiale ne-au declarat că ambulanța și polițiștii au ajuns la fața locului după mai bine de jumătate de oră de la producerea evenimentului rutier.

Polițiștii l-au testat alcoolscopic pe tânărul șofer rănit, iar rezultatul a fost negativ.

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.

În prezent, polițiștii efectuează verificări în vederea identificării și depistării conducătorului auto în cauză.”, a conchis reprezentantul IPJ Neamț.

sursa: Ziar Târgu Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Diaconu spune

    La jumătatea de ora?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate