Moartea pacienților de la ATI Piatra-Neamț nu a însemnat NIMIC pentru stat. Iohannis, din Germania: „Statul român a eșuat”

1

„Astăzi, din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii. Este o zi neagră, de doliu, pentru națiunea română. Indiferent care va fi concluzia anchetelor cu privire la cauzele incendiului, cei care au pierit astăzi nu vor mai putea fi aduși înapoi și vor lăsa un gol imens în urma lor.”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis, aflat în Germania unde urmează să primească Premiul internațional Carol cel Mare al orașului Aachen – Pentru unitatea Europei.

Despre disonanța congnitivă a președintelui Iohannis care se face că uită istoria recentă am mai scris aici – click. E importantă unitatea Europei, însă cu România, cu românii ce facem?

Oricât de cinic ar părea și cu toată durerea pentru victimele de la ATI Piatra-Neamț, de la Balș, mai nou, de la ATI Constanța, pentru stat viețile românilor nu valorează absolut nimic. Șeful DSU, Raed Arafat, a ținut să menționeze în cadrul unei conferințe de presă despre tragedia de la Constanța că „ESTE BINE totuși că sunt numai 7 victime și nu sunt 9”. 

Președintele României are dreptate, dar acest lucru îl știm, deja, cu toții. Niște vorbe transmise din Germania în timp ce familiile victimelor din România sunt sfâșiate de durere nu vor învia morții și nici nu vor face sistemul medical mai bun.

Nu vom comenta discursurile sterile ale politicienilor și șefilor prin stat de astăzi, deoarece românii și, mai ales, familiile victimelor nu au nevoie de discursuri, nici de scuze, nici de demitea simbolică a unui manager, a unui mic șef pe undeva sau a unui responsabil de priză. Și nici de anchete care durează ani de zile, fără vinovați, cu nume și prenume.

Suntem conduși de niște oameni lași, numiți politic într-un stat corupt cu instituții corupte, care nu își asumă vinovăția morală pentru că oamenii ard în spitalele din România. Oameni care merg în spital să se vindece, nu să moară carbonizați!

Cei care nu au de gând să își dea demisia de onoare, ar fi bine să tacă! Din respect pentru victime, să tacă!

În timp ce familiile își vor plânge mâine morții arși de la Constanța, președintele României, șeful unui stat care a eșuat, primește un premiu în Germania. Pacienții arși în spitalele din România nu sunt mai importanți decât Premiul pentru unitatea Europei.

Nu mai e nimic de spus. România înseamnă astăzi doar durere și cenușă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. VLAD spune

    Fără niciun pic de simț al penibillului, Klaus Iohannis ține un discurs cu priorități despre viitorul Europei după care spune că statul român (în fruntea căruia se află de 7 ani) a eșuat în obligația sa de a-și proteja cetățenii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate