Mirajul Occidentului: chinul românilor exploatați ca pe vite

Lipsa banilor, traiul la limita subzistenței, disperarea, împing românii să caute locuri de muncă în afara țării. Cei care provin din mediul rural, dar nu numai, învățați fiind cu munca brută, se orientează către locurile din agricultură, gandindu-se, în mod firesc, că nu poate fi nimic cu mult diferit față de ceea ce fac și acasă.

În plus, când „îți ajunge cuțitul la os”, orice ajutor din partea „unuia de-al tău” pare o adevărată binecuvântare. Aici e capcana în care cad, fără voia lor, din neștiință, prea multă încredere sau naivitate pură, o sumedenie de oameni. Internetul geme de samsari care promit bieților oameni salarii bunicele, condiții de muncă acceptabile, cazare în locuri curate. Orele suplimentare se plătesc, și nimeni nu îți impune să le și faci dacă nu ai chef.

Acestea fiind spuse, ” Cu Dumnezeu înainte ” și hai la muncă. Odată ajunși, oamenii ăștia au parte de șocul vieții lor: condițiile de muncă, de cele mai multe ori, sunt absolut desprinse din filmele cu sclavii de pe plantațiile cu bumbac : te trezești frumos cu noaptea-n cap, să fii la 6 pe câmp sau la seră. De multe ori nici măcar transportul nu îți este asigurat de către firmă, dar ți se pun la dispoziție biciclete!

Ajungi acolo si începe „hei-rup”-ul, sub privirile deloc prietenoase ale patronilor cărora trebuie să le ceri permisiunea și să bei apă. Vara, nu mai vorbim..în sere temperaturile depășesc și 50 grade, dar pauze, rare spre deloc. Se mai întâmplă să primești câte 10-15 min dacă se îndură vreun ” boier” mai acatării, și nu de mila ta, ci să nu leșini naibii pe-acolo să fie tras tot el la răspundere. Să nu mai spunem și de contractele de muncă, care sunt redactate în așa fel încât să nu pricepi nimic, în limba țării respective. Or fi și excepții, nu spunem nu.

După o asemenea zi în care tragi ca boul la jug pentru că ești plătit la kilogram, ladă, sac sau altă unitate de măsură absolut aberantă, te târâi cumva spre casă. Dacă ai norocul să te înghesui cu alți 15 colegi de suferință într-un microbuz puturos, ești fericit. Dacă ești mai puțin norocos, dă-i pedală până unde ești cazat.

Când în sfârșit ajungi, nici mâncare nu-ți trebuie..vrei doar să faci un amărât de duș și să te prăvălești în pat doar că…tre’ să stai la coadă. Pentru ca acele condiții ” bune” de cazare sunt oricum numai bune nu, și pentru că împarți camera cu încă 2, 3, sau 4 camarazi, iar per total casa cu încă vreo 15-20, ai de așteptat. Bucătăria e la comun, frigiderul e la comun, cam totul e la comun.

Trebuie să fii mai ceva ca un detectiv, să urmărești mersul lucrurilor câteva zile să îți dai seama cam la ce ore trebuie speculat…cam tot. Nimeni nu îți spune nimic, nimeni nu îți dă niciun sfat, ba dimpotrivă, ți se pun bețe în roate constant. Bârfele, sabotajele, răutățile gratuite nu lipsesc nici ele din peisaj.

Ajungi la concluzia că doar noaptea, când toată lumea doarme, e cel mai bine să iei cu asalt dușul, bucătăria, și îți dai duhul încercând să încropești ceva de mâncare suficient cât să nu mai ai bătai de cap câteva zile. A doua zi, aceeași poveste. Orele suplimentare nu sunt plătite, fac parte de fapt din programul zilnic de lucru.

La salariu, după ce ți-ai lasat ficatul și pielea din genunchi și coate pe straturile de leguminoase, începi să bocesti..250 E un pat în camera infectă unde numai singur nu ești, încă 100 asigurarea, vreo 50 transportul, ca să nu mai vorbim de regula de aur a comisionului din prima leafă dată celui care îți face marea favoare de a-ți fi găsit asa un loc de muncă ireal, sau o cazare ca-n basme, comision care poate varia între 200 și 500 euro.

Cocluzia: la finalul primei luni , faci mătănii dacă mai rămâi cu bani de mâncare, că de trimis acasă..deja astea-s povești. „Lasă, că urmatoarea lună va fi mai bine..” cam asta îți spui. De multe ori îți vine să pleci desculț înapoi acasă doar că nu ai cu ce..ai împrumutat bani să vii, să ai până la salariu, să ai de drum, de mâncare, de lucruri neprevăzute.

Zilnic porți o luptă cu tine însuți pentru a rezista, pentru a face mai mult, pentru a strânge ceva. Faci economie la orice, mănânci numai tu știi ce, iar în ziua liberă in care ieși undeva, oriunde, să nu o iei razna, nu te înduri să dai 6 E pe o prăjitură și un suc..e prea mult.

La sfârșitul unui contract de 3 sau 6 luni, vii acasă damblagit de tot și îți juri că nu-ți mai trebuie străinătate câte zile vei mai avea. Unii se reîntorc, pentru că viața nu le oferă nimic mai bun, alții preferă să nu o mai facă, și rămân cu o dezamăgire profundă :” măcar de m-ar fi mințit un străin, aș fi înțeles..dar un român de-al meu?!”

Atenție în cine vă încredeți, oameni buni! De cele mai multe ori, surprizele neplăcute vin taman din partea cui nu te astepți..