Minora de 6 ani găsită în 30 de minute din momentul declarării dispariției

1

Ieri, în jurul orei 17.20, Poliția municipiului Piatra Neamț a fost sesizată de către o femeie despre faptul că în timp ce se afla cu nepoata sa de 6 ani, într-un moment de neatenție, aceasta a dispărut și nu o mai găsește.
sanctiuni-politisti-bacau-320x200Imediat au fost alertate toate efectivele și au fost angrenate în căutarea minorei mai multe echipaje de poliție, împreună cu jandarmii și poliția locală ce au scotocit zona, începând cu strada Ardeluța din Piatra Neamț, de unde minora ar fi dispărut, în timp ce se afla cu bunica sa.
La scurt timp însă, în jurul orei 17.50, polițiștii au fost sesizați prin 112, despre faptul că minora a fost găsită în zona b-dlui Decebal de către persoane ce se aflau în trecere prin acel loc. Minora a fost preluată de către polițiști și predată familiei, nefiind victima vreunei infracțiuni.

Pe această cale dorim să transmitem mulțumirile persoanelor care au procedat corect, oprind copilul care se deplasa singur pe trotuar și anunțând imediat Poliția.

Atragem atenția părinților ori persoanelor ce au în grijă copii să acorde o atenția sporită supravegherii lor pentru a evita ca aceștia să fie expuși unor accidente ori să devină victima unor infracțiuni.

Recomandări preventive :
• supravegheați-vă în permanență copilul, la joaca, atunci când vă aflați la cumpărături și în zonele aglomerate. Câteva clipe de neatenție sunt suficiente ca acesta sa dispară sau să se accidenteze!
• învățați-l ca are voie sa plece doar cu permisiunea dumneavoastră și că trebuie sa spună întotdeauna unde și cu cine pleacă;
• explicați-i, pe înțelesul său, cu exemple concrete, ca nu este bine să accepte de la persoane străine diverse obiecte sau promisiuni și în niciun caz nu trebuie sa se urce în mașinile necunoscuților sau să îi însoțească pe aceștia, indiferent de pretext;
• nu-l trimiteți singur la cumpărături, mai ales în locurile pe care nu le cunoaște;
• asigurați-vă că știe numele și numărul de telefon al părinților, precum și adresa la care locuiește;
• învățați-l că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie sa rămână în zona unde v-a văzut ultima data și să apeleze la un polițist sau la un adult din cadrul unei instituții sau a unui magazin etc;
În cazul dispariției copilului, alertați imediat Poliția la numărul de telefon 112 sau sunați la Centrul Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual, la numărul 116000.

IPJ Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. robocop spune

    Sau nu-i lasati cu bunici tampite la plimbare !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate