Ministrul Transporturilor a anunțat că procedura pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Târgu Mureş – Ditrău – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni va fi lansată până la finele acestui an
Alexandru Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a participat la „Şcoala de pregătire politică pentru tineri”, organizată de social-democrații suceveni în perioada 8-10 septembrie, la Câmpulung Moldovenesc.
În cadrul acestui eveniment, ministrul a anunțat că procedura pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Târgu Mureş – Ditrău – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni va fi lansată până la finele acestui an.
„România are un Master Plan pe transport aprobat în 2016 şi acolo e prinsă şi autostrada Târgu Mureş-Iaşi. Sectorul Târgu Mureş – Ditrău – Târgu Neamţ are perioadă de implementare după 2020. Tronsonul Târgu Mureş-Iaşi are perioadă de implementare 2016-2020. Cu toate acestea, ţinând cont că avem un program de guvernare foarte organizat, am discutat cu cei de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi vom lansa procedura pentru proiectare şi execuţie a întregului tronson Târgu Mureş – Ditrău – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni până la finele acestui an”, a declarat ministrul Transporturilor titrat de Monitorul de Suceava.
De asemenea, Alexandru Răzvan Cuc a ţinut să sublinieze că abordarea ministerului vizavi de construcţia de autostrăzi este una „proactivă” şi că se va renunţa la revizuiri de studii de fezabilitate pentru a urgenta lucrările. „Abordarea Ministerului Transporturilor a fost una proactivă. Nu mai stăm să revizuim studii de fezabilitate şi să băgăm banii în hârtii pentru că România are nevoie urgentă de autostrăzi. Avem studiile de fezabilitate elaborate în trecut de companii mari şi renumite la nivel internaţional şi ne bazăm pe expertiza lor. Vrem să devansăm anumite proiecte. Lucrările la autostrăzi au fost îngreunate de-a lungul vremurilor. Ne-am blocat într-o birocraţie internă, dar în acelaşi timp au fost şi probleme legate de contestaţii”
De asemenea, sâmbătă a avut loc un amplu protest intitulat „Împreună pentru A8: Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş”, organizat de un grup de iniţiativă format din ieşeni. Marșul, unul motorizat, a pornit din Iași spre Târgu Mureș, pe traseul pe care ar urma să-l aibă autostrada ce leagă estul de vestul țării.



Vise taica.vise
„România are un Master Plan pe transport aprobat în 2016 şi acolo e prinsă şi autostrada Târgu Mureş-Iaşi. Sectorul Târgu Mureş – Ditrău – Târgu Neamţ are perioadă de implementare după 2020. Tronsonul Târgu Mureş-Iaşi are perioadă de implementare 2016-2020.
Voi ati inteles? Eu nu!
Specialitatea casei,declaratii fara sens sa aiba loc de intors
Nu mai visati ca nu se face
Niciodată
Pe harta da !!