Ministerul Sanatatii va asigura dozele de vaccin necesare imunizarilor obligatorii
În legătură cu derularea calendarului de vaccinare obligatorie al Ministerului Sănătăţii, Serviciul de presă este împuternicit să precizeze următoarele:
Ministerul Sanatatii a facut toate demersurile necesare la compania GlaxoSmithKline pentru furnizarea vaccinului hexavalent. Aceasta companie a notificat Ministerul Sănătăţii că poate furniza produsul cu o întârziere de 2 săptămâni faţă de prevederile contractuale. Astfel, după data de 5 octombrie a.c., produsele vor fi livrate de către producător, iar Ministerul Sănătăţii va avea posibilitatea de a le distribui în teritoriu pentru continuarea imunizărilor.
Vaccinul hexavalent se administrează copiilor în vârstă de 2 luni şi 6 luni pentru imunizarea împotriva bolilor precum difteria, tetanosul, tusea convulsivă, poliomielita, h.influenzaeb, hepatitic B.
În ceea ce priveşte achiziţia vaccinului pentavalent, utilizat pentru imunizarea noilor născuţi împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei si meningitei bacteriana, Ministerul Sănătăţii va achiziţiona rapid, prin procedura de negociere directă, o cantitate de vaccin care să asigure necesarul din această perioadă. Precizam ca, procedura rapidă care se va finaliza în aproximativ 2 săptămâni este necesara deoarece procedura de achizitie a acestui produs a fost anulata.