METEO: cum va fi vremea până la data de 9 octombrie

0

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 26 SEPTEMBRIE – 09 OCTOMBRIE 2022

MOLDOVA
Vremea va fi caldă în prima săptâmână, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 23 și 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în 30 septembrie și 1 octombrie, apoi aceasta va scădea treptat până spre finalul intervalului, când va ajunge la medii de 18…20 de grade, valori apropiate de normele climatologice. Temperaturile nocturne vor avea mici variații de la un interval la altul și vor fi cuprinse în medie între 6 și 12 grade.

Regimul pluviometric se va menţine deficitar în mare parte din interval, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 28 septembrie.

LA MUNTE

În mare parte din interval regimul termic va fi apropiat de normele climatologice ale perioadei, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 10 și 15 grade, iar cea a minimelor între 3 și 8 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra la sfârșitul lunii septembrie și la începutul lunii octombrie.
Probabilitatea de precipitații va fi ridicată pe toată durata perioadei de referinţă, însă cantităţi de apă mai însemnate se vor acumula în jurul datei de 27 septembrie.

Sursa: ANM

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate