Mesajul domnului prefect Ilie Dumitru Haralambie Mitea cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale
Dezastrele naturale reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale naturii, la care este supusă omenirea în ultima vreme. Este greu de crezut că într-un timp relativ scurt acestea vor scădea ca intensitate şi frecvenţă. Dimpotrivă. Analizele efectuate nu sunt în măsură să ne bucure. Dar acest fapt nu ne împiedică să depunem eforturi, la nivel local, naţional şi pe întreg mapamondul, pentru a reduce riscul producerii dezastrelor naturale.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a identificat şi semnalat aceste riscuri şi a declarat ziua de 13 octombrie drept Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale.
În anul 2012, cu acest prilej, Biroul Naţiunilor Unite pentru Reducerea Riscului Dezastrelor a iniţiat un proiect prin care se intenţionează evidenţierea rolului femeilor şi tinerelor în cadrul procesului de gestionare/restaurare a climatului de siguranţă înainte, în timpul şi după producerea dezastrelor, respectiv adaptarea comunităţii în faţa stihiilor naturii/schimbărilor climatice. Practic, acest proiect vine ca o confirmare a rolului deosebit pe care îl au femeile în astfel de momente, rol care, de cele mai multe ori, nu este recunoscut la adevărata valoare. Proiectul din acest an, atrage atenţia asupra faptului că eforturile lor de a proteja şi de a reconstrui comunitățile din care fac parte, înainte şi după producerea dezastrelor naturale, sunt adesea nerecunoscute.
Fiecare dintre noi avem obligaţia de a ne implica în eforturile globale de reducere a riscurilor de producere a dezastrelor naturale. De aceea, doresc la rândul meu să evidenţiez rolul femeilor şi tinerelor, această forţă de rezistenţă in/Vizibilă, în prevenirea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor naturale.
Ilie Dumitru Haralambie Mitea
Prefectul judeţului Neamţ
Intradevar fata dumnealui il da de gol !
Se vede PREA bine ce HOBBy are domnia sa …
Orice privitor remarca usor acest lucru negativ.
Probabil i se trage acest defect de la cazanele de hertura de prune de la Sibiu !
Uite ce fata rosie are !
Culoarea pielii nu cred ca o are datorita faptului ca este un om rusinos , ci de la consumul de sirop de prune…
Inainte de toate respectabilul inalt functionar de stat ,in persoana d-lui prefect Mitea ar fi bine sa nu se grabeasca se semneze documente si acte ca primarul , fara sa le verifice !
Nu face alta decit sa se autocompromita si sa se autodescalifice !
Se pare ca dumnealui a venit la Piatra Neamt sa protejeze coruptii care misuna prin Institutiile juetului !
Nu a demonstrat nimic pina acum , nu a miscat un deget impotriva coruptilor !
Probabil are propiile sale interese !
Lumea deja a inceput sa se lamureasca cu dumnealui , cam ce hram poarta…