Materiale pirotehnice comercializate ilegal, depistate de jandarmii nemțeni
73 de cutii conținând articole pirotehnice cu 1656 de focuri, destinate a fi utilizate doar de pirotehnicieni, au fost confiscate de jandarmi și predate, împreună cu actele procedurale întocmite pe numele a două persoane, polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea continuării cercetărilor.
Acțiunile jandarmilor nemțeni pentru combaterea comercializării ilegale a materialelor pirotehnice s-au finalizat astăzi, 30 decembrie, cu întocmirea a două dosare cu acte de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” și „comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 37, lit. a) și c) din Legea 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive.
În jurul orei 13.00, o ieșeancă în vârstă de 25 de ani a fost observată de jandarmii nemțeni în timp ce cumpăra articole pirotehnice, din categoria F2. În urma verificărilor efectuate a fost identificat și vânzătorul acestora, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Roman, care nu deținea autorizație pentru comercializarea unor asemenea materiale. Activitatea de comercializare se desfășura în zona Pieței Mari, din municipiul Roman.
Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării și predate împreună cu actele de sesizare, organelor competente în vederea continuării cercetărilor.
Atragem atenția asupra pericolului generat de utilizarea neautorizată a materialele pirotehnice, care pot produce vătămarea corporală atât a persoanei care le folosește cât și a celor din jur.
Reamintim cetățenilor că în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Totodată, pentru prevenirea unor incidente, precum și a faptelor de natură infracțională, recomandăm cetățenilor să nu achiziționeze astfel de articole de la persoane neautorizate, să își supravegheze copiii, aceștia fiind predispuși la pericole dacă nu înțeleg riscurile la care se expun folosind aceste materiale și mai ales să nu încurajeze utilizarea lor de către copii.