Marii arși din România au în continuare nevoie de transfer în străinătate. Premierul cere un raport al investițiilor după Colectiv

0
ARHIVA

Victimele exploziei de la Petromidia au fost transferate în străinătate pentru tratamentul arsurilor, la solicitarea familiilor. La fel s-a întâmplat și la incendiul ATI Piatra-Neamț, când medicul Cătălin Denciu, cu arsuri grave, a fost transferat pentru tratament în Belgia. La Colectiv, de asemenea, arșii au fost transferați în altă țară. La această oră, în România marii arși nu au șanse mari de supraviețuire în sistemul medical din țară și familiile cer transfer.

„O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat luni, 5 iulie, o misiune umanitară în Germania, pe ruta Otopeni – Offenbach – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a doi pacienți care au suferit arsuri în explozia de la Rafinăria Petromidia”, se arată în comunicatul transmis, luni, de MApN.

Problema a fost ridicată de premierul Florin Cîțu care a spus: „Ar trebui să ne întrebăm de ce familiile cer ca pacienţii, în special pacienţii arşi, să fie transferaţi în străinătate.”

Premierul a declarat că este nevoie de un raport al Ministerului Sănătăţii în care să se precizeze cum au fost investiţi banii în sistemul medical după cazul Colectiv, pentru a vedea „unde s-au dus aceşti bani” şi dacă sistemul de sănătate este mai pregătit în prezent.

„Eu mă iau după ce spun familiile. Se pare că de fiecare dată, aproape, am avut şi acea problemă şi la Piatra Neamţ şi acum familiile cer ca aceste persoane care au suferit în accident să fie transferate în străinătate şi atunci ar trebui să ştim exact cum s-au cheltuit acei bani”, a declarat Florin Cîţu, conform Agerpres, citat de Digi24.

Întrebat care a fost intervenţia sa şi de ce a fost nevoie de aceasta în cazul transferului pacienţilor răniţi în explozia de la Petromidia, Florin Cîţu a răspuns:

„Am aflat acum câteva zile că familiile au cerut ca cei doi pacienţi să fie transferaţi în străinătate. M-am interesat ce se face pentru ca aceştia să primească cele mai bune îngrijiri medicale. Este vorba de vieţile unor oameni. Astăzi, vedem s-a terminat cu bine, oamenii sunt transferaţi. Am vrut să mă asigur că dorinţa familiilor este respectată, dacă acestea doresc să aibă cele mai bune îngrijiri şi că cei doi pacienţi au parte de cele mai bune îngrijiri. Ceea ce contează este că acei oameni sunt transferaţi, dorinţa familiei a fost respectată, a spus premierul.

Întrebat ce a făcut concret pentru marii arşi, după incendiul de la Colectiv, premierul Cîţu a răspuns: „Am făcut un buget. Banii au fost alocaţi”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate