Manifestările religioase prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în atenția jandarmilor

0

Jandarmii nemțeni vor asigura măsuri de ordine publică pe timpul manifestările religioase, în zona lăcașurilor de cult care serbează Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în municipiile Piatra Neamț și Roman. Totodată vor avea în vedere și modul în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară impuse de autorități pentru această perioadă .

În perioada 13 – 14 octombrie, jandarmii nemțeni se vor afla în zona lăcașurilor de cult din municipiile Piatra Neamț și Roman, care serbează Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și vor acționa pentru siguranța participanților, informarea cetățenilor cu privire la măsurile legale stabilite pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2 și verificarea modului în care acestea sunt respectate.

Având în vedere contextul epidemiologic actual, reamintim că în strictă concordanță cu prevederile legale în vigoare pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise, exceptate fiind persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc. În municipiul Piatra Neamț această măsură a fost instituită începând cu data de 07 octombrie 2021, ora 08.00

De asemenea, începând cu data de 12 octombrie 2021, ora 08.00 este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței / gospodăriei în intervalul orar 20.00 – 5.00 în municipiul Piatra Neamț, cu excepția deplasărilor justificate în interes profesional, pentru asistență / îngrijire medicală, restricție care nu se aplică însă persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 sau care au trecut prin boală în ultimele șase luni și fac dovada îndeplinirii condițiilor. Aceeași restricție de circulație se aplică și în localitățile din județul Neamț unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, cu excepțiile menționate.

Jandarmeria Neamț recomandă participanților la evenimentele publice care se desfășoară în această perioadă și care de regulă implică aglomerări de persoane, să dea dovadă de responsabilitate, să respecte indicațiile organizatorilor și a forțelor de ordine precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.                        

                    Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate