Majorarea alocațiilor pentru copii se va face etapizat

0

Majorarea alocațiilor pentru copii se va face etapizat, începând cu septembrie anul acesta și până la 1 iulie 2022, când se va atinge dublarea valorii lor față de cuantumul din prezent.

Conform proiectului de ordonanță prezentat de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, miercuri, 29 iulie, în ședința de Guvern prima majorare ar urma să aibă loc la 1 septembrie.

Calendarul pe care îl propun pentru a avea suportul necesar în bugetul pe anul acesta și cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creștere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creșteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și 1 iulie, cu câte 20%, și la fel în 2022”, a declarat ministrul Muncii.

Alocațiile vor ajunge de la 156 de lei, cât sunt în prezent, la 300 lei în iulie 2022, acestea fiind alocațiile pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani. În cazul copiilor cu handicap, de la 0 la 18 ani, alocația va ajunge la 600 de lei tot în iulie 2022.

Violeta Alexandru a precizat că la realizarea proiectului s-a consultat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai Ministerului Justiției.

sursa foto: edupedu.ro
Textul integral al proiectului de Ordonanță de Urgență:

Articol unic – Articolul 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 767 din 14 noiembrie 2012, se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:

Art. 3 – (1) Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

  1. 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  2. 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);
  3. 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

(2) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se aplică începând cu drepturile lunii iulie 2022.

(3) Începând cu drepturile lunii august 2020 cuantumul alocației de stat se majorează, din oficiu, cu câte 20% din diferența dintre cuantumul prevăzut la alin.(1) și cuantumul acordat în luna iulie 2020.

(4) În perioada 2021 – 2022 majorarea prevăzută la alin.(3) se aplică de două ori pe an, de la 1 ianuarie și de la 1 iulie a fiecărui an.

(5) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023 cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.

(6) Prin hotărâre a Guvernului se poate stabili o majorare mai mare decât cea prevăzută la alin. (5).

(7) Titular al dreptului la alocaţia de stat pentru copii este copilul.

(8) Alocaţia de stat pentru copii prevăzută la alin. (1) lit. a) se cumulează cu indemnizaţia lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserţie, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

(9) Dacă din calculul cuantumului alocației de stat pentru copii prevăzut la alin.(3) – (5) rezultă fracţiuni în bani, cuantumul se rotunjeşte la leu în favoarea beneficiarului, cu excepția situației prevăzută la alin.(2).”

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

surse: digi24.ro, edupedu.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate