Mai există „speranța” în orașul nostru?

14

În ciuda denumirii sale optimiste, cartierul social Speranţa, proiect inițiat pentru a rezolva unele din problemele rromilor din oraş, se dovedeşte a fi un eşec. La o privire mai atentă pare imposibilă civilizarea acestora după ce au distrus majoritatea clădirilor sociale în care au fost găzduiţi în timp, lăsând în urmă nu doar ruine, grămezi de moloz şi de gunoaie, dar şi datorii uriaşe… Dacă unii nu plătesc pentru că au o situație financiară precară, se pare că alții neglijează acest aspect ori dau dovada de rea voință.

Potrivit conducerii societății Locativ Serv, „în luna ianuarie, pe rolul instanței se aflau 671 de dosare pentru recuperare debit, evacuare și reziliere de contract. Cei mai mulți dintre chiriașii dați în judecată au datorii cuprinse între 1.500 si 6.000 de lei. Anul trecut am reușit să evacuăm 13 chiriași care au acumulat datorii foarte mari”, afirmă domnul Gheorghe Căescu, directorul general Locativ Serv.

„La ora actuală, în cartierul Speranța există aproximativ 60 de chiriași care, de-a lungul timpului au acumulat datorii ce depășesc valoarea 10.000 de lei/locuință. Unii dintre ei caută soluții de plată eșalonată, lucru la care suntem foarte deschiși, interesul nostru fiind acela de a ne recupera debitele, însă există și oameni care nu doresc să plătească, fapt ce creează mari probleme celor care plătesc. Doar cursul săptămânii trecute au fost evacuate, prin ordin de executare, 3 locuințe, dintre care una goală, nelocuită”, ne informează aceeași persoană.

În introducerea materialului video realizat de echipa Neamț TV o vom cunoaște pe Pantazi Niculina, una dintre primele persoane evacuate, care momentan trăiește într-o „locuință” improvizată, cu mobila  învelită în nailoane. Deși, inițial, ea susține că a ajuns în incapacitate de plată în urma creșterilor succesive masive a cuantumului chiriei, mai târziu, am aflat de la directorul Locativ Serv că valoarea acesteia nu era mai mare de 71,40 lei/lună, deoarece acesta locuia într-una din locuințele sociale și nu într-una ce funcționa în regim ANL. Tot el ne explică și faptul că, în cartierul Speranța există 4 vile și un bloc (H1), locuințe sociale, în care valoarea chiriei nu se majorează cu timpul.

În partea a doua a materialului vom discuta și cu domnul Fieraru Constatin, tată a patru copii, dintre care unul legitim și trei luați sub tutela sa după moartea soției. Acesta, momentan locuiește într-un ANL, însă după decesul soției sale, din 2009, a acumulat datorii uriașe la chirie și întreținere, din cauza veniturilor insuficiente. Acesta susține faptul că, deși nu a mai plătit nimic în ultimii 4 ani, acum ar fi capabil să plătescă eșalonat aceste datorii dacă i s-ar oferi o locuință socială, deoarece veniturile sale au crescut considerabil în urma deciziei Guvernului de a acorda o indemnizație de 600 de lei/copil.

Concluzia este că, la capătul orașului Piatra Neamt, în cartierul Speranta, cel care în urma cu câțiva ani era prezentat ca un cartier modern și de perspectivă,  momentan locuiesc numeroase familii de rromi. Când s-au mutat prima oară în clădirile date de Primărie, aveau toate condițiile unui trai decent: un acoperiș deasupra capului, apa, curent electric și gaz. Din toate s-a ales praful, iar investiția municipalității s-a facut una cu pământul… şi  asta în condițiile în care tinerii fac rânduri interminabile la ușile primăriei pentru a primi o locuință… mulţi dintre ei aşteptând de ani de zile, în zadar… pentru ei oare mai exista „speranța” în orașul Piatra Neamț?

Alexandra Lică

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
14 Comentarii
  1. rasistu' spune

    o solutie ‘scurta’: sa le facem buletine, pasapoarte si sa le platim o excursie dus in Franta, Spania, etc…(cat mai departe si in tari calde de preferinta..sa vada si ei cum traiesc oamenii civilizati….macar pentru luna respectiva nu le mai platim datoriile la intretinere.)… pariu ca nu se mai intoarce unul…oricum e mai ieftin decat sa le platim constructia de case (plus spaga aferenta smecherilor care prind lucrarile cu statul), datoriile la intretinere, ajutoare sociale celor ce nu vor sa munceasca, paza si politia suplimentara, si sa le suportam furturile, mizeria, , sa traim cu frica ca ne dau in cap, plus ca mai si voteaza (ca li s-a dat casa) cu aceeasi politicieni corupti care iau de la noi pentru ei……nu sunt ‘rasist’ sunt ‘constient ca sunt furat’… …si facem si noi un export curat…ca de…. de ‘importat’ am tot importat: de la E-uri, deseuri vandute ca mancare, pedofili, pesti , droguri, pacanele, retele de prostitutie, retele de devalizatori in economie, de-au ‘cumparat’ (banci, fabrici, firmele de utilitati, etc)…iar cand dragii si coruptii de politicieni au vandut toate astea (bunuri la care si eu ca cetatean aveam o cota parte) n-am incasat nimic……. deci e doar un ‘biznis’ (business)…. asa ca sa facem si noi un business sa nu ramanem datori ….

  2. hitler spune

    Mai bine ar fi ajutate tinerele familii, care au servicii si nu isi permit sa cumpere o casa sau sa plateasca o chirie in oras. Pentru ca o tara bogata, se face cu tarani bogati (adica muncitorii de rand). Nu zic ca acesti oameni sa nu primeasca si ei o locuinta, dar vedeti dumneavoastra, ei au primit case deja de vreo 3 ori, prin Speranta, str Muncii, Valeni, pe cand cei ce muncesc nu au primit nici macar o boxa la subsol. Oare nu e clar ca ori de cate ori acesti oameni vor primi o casa, o vor vandaliza si pe urma iar se vor plange ca Primaria nu le-a dat nimic sau ca isi bate joc de ei? Oare cat sa mai suportam asta PE BANII NOSTRI? Statul Roman, reprezentat de Primarie, suntem noi!!!!

  3. feraru marcel spune

    Oare cat de : arogant, cinic, cu tupeu, dezagreabil, grosier, impertinent, impudent, indecent, irespectuos, ireverențios, neruşinat, obraznic, a putut fi cel care a dat numele cartierului ? Speranta catre ce ?? Speranta ca nu te ploua si ca gasesti un culcus pentru noapte ? Speranta, ca intr-o zi, ai sa fii norocos si ai sa locuiesti ca lumea, printre vecini ca lumea ?? Care Speranta ??

    1. legio spune

      Marcele, eu stiu cum aratau acele locuinte din asa zisa Speranta, sa stii ca dotarile pe care le aveau ,nu erau la dispozitia unui muritor de rand, multi nu isi permiteau aceste dotarii. Multi din cei ,,discriminati ” au avut apartamente date pe daiboj de catre Iliescu si Roman, ptr voturi dar ,,discriminatii” nostrii au vandut apartamentele, au batut banii la papuc si pe urma au inceput cerseala pe locuinte sociale. Sperata, speranta dar pana cand mama dracului.

      1. feraru marcei spune

        Ai si tu dreptate, vorba rabinului, dar cred ca motivul pt. care si-au vandut apartamentele asupra carora devenisera proprietari in primii ani de dupa ’90, tre’ sa fi fost unul serios….. Sa nu uitam ca multi si-au pierdut locurile de munca, in urma privatizarilor si distrugerii economiei de inaintasii celor ce ne conduc azi, sociali democrati sau liberali ! Apoi, escaladarea preturilor si tarifelor la intretinere, i-au adus pe multi in situatia de a fi datori cu zeci de milioane si tarati pe la judecator, de unde primeau cateodata si decizia confiscarii apartamentului…. nii, poate si-or fi beut banii….., nu te contrazic, altii…..

  4. Razvan spune

    Am citit articolul si fug repede repede sa negociez 5 copii. Chiar se da 600 ron de copil dupa asta? Daca da, imi pot permite si eu sa ma apuc de fumat, sa cumpar bere la sticla, nu la doza.
    Stiu ca facem haz de necaz si copii nu au vina. Cum sa ai 4 copii sa primesti bani dupa numarul de copii cand unul care munceste sa isi plateasca dreptul de a trai se teme sa faca 1 copil sau 2 de teama ca nu o sa faca fata. A se vedea cresterea ca varsta a noilor parinti in fiecare an. Vorbim degeaba dar solutii ar fi propuse. Banii primiti ca ajutor sa vina ca si bonuri de masa, bonuri in parteneriat cu librarii pentru cei ce ii duc la scoala si adaos retragerea banilor retroactiv pentru cei ce sunt prinsi cheltuind pe tigari si bautura. Am vazut ca sunt scosi la munca in oras dar cred ca acestia sunt cei mai responsabili, nu cei ce au distrus cladirile sociale. Sau gresesc.
    subscriu colegului ce reclama inmultirea, ca nasteri, a persoanelor cu probleme.

  5. vasile spune

    ma bag si eu in aceasta discutie,,nu stiu daca imi va da cineva vreo solutie,caci de ajutat, nu prea are nimeni nici un interes,. noi,[ma refer la familia mea],avem un venit de 1400 ron,avem doi copii la scoala,care sunt navetisti,avem o chirie de 326 ron, 250 ron naveta a 4 persoane,plus celelalte cheltuieli lunare.anul trecut in luna februarie a venit factura la caldura, 750 ron,si stim prea bine ce iarna am avut ,.calculati si dumneavoastra cei ce aveti copii,cam cat mai cheltuiti zilnic pe langa toate acestea spuse de mine,..de imbracaminte noua nici nu se discuta,mai carpim,mai curatam,,mai primim[nu e o rusine],, dar problema e ca mergem lunar cu 400 ron la locativ,avem o banca de 220 ron,bani pe care i-am imprumutat anul trecut tot pentru a achita o datorie la locativ pentru ca eram amenintati ca ne vor opri furnizarea caldurii si a apei calde.am discutat cu cine avea puterea de a face ceva ceva pentru noi cei care muncim,in conditii nu foarte usoare, si raspunsul a fost ,,,,,,nu avem ce sa va facem,,,,,

    1. legio spune

      Vasile te-ai gandit inainte de a face copii ,ca nu vei avea posibilitate sa-i intretii ? Eu pe timpul lui Ceausescu, am platit 20 de ani rata la apartament ,plateam intretinere si aveam si doi copii, numai eu si sotia stim cum umblam sa cumpar o bucata de carne ptr copii si nu am cerut ajutorul nimanui.

  6. crissoana spune

    Propunere de castig bani la bugetul local!
    Intrucat suntem beneficiarii unui adevarat ”paradis” in cartierul Speranta, autoritatile locale sa contacteze realizatorii emisiunii Sunt celebru,scoate-ma de aici! pentru a le propune filmarea emisiunii in Speranta, costurile fiind mult reduse fata de Africa,iar posibilitatile de testare extrema a concurentilor mult mai vaste. Astfel ca se vor rezolva si alte probleme din cartier,chiar in timpul emisiunii, pe principiul doua dintr-o lovitura (ex.scapam de gandaci si sobolani ce vor fi mancati de concurenti), iar orasul nostru isi va merita pe deplin titlul de statiune turistica de interes national, ba chiar mondial ar putea ajunge…Cu banii castigati din emisiune, poate autoritatile locale vor face totusi ceva si pentru locuitorii din cartier care acum sunt nevoiti sa traiasca in conditii ”extreme”…
    Acum nu stiu care e logica: sa ramana locuintele goale pardon, ocupate abuziv si distruse de minoritatea in cauza – in curand majoritate si cu datorii mari sau mai bine faceti ceva cu cartierul ala – din toate punctele de vedere, mai reduceti din chiria exagerat de mare pentru distanta si localizarea lui fata de oras (ma refer la chiria impusa celor peste 35 de ani si cu contractul de 5 ani expirat) si veti avea un adevarat orasel curat si frumos, populat de oameni civilizati. Haideti ca nu e asa greu, trebuie doar putina initiativa pusa in aplicare!

  7. Privitor spune

    Adevarul este impartit, insa ce fac cei platiti (din societatile si serviciile primariei si conducerea primariie) de s-a ajuns in situatia asta? A constata ar trebui sa fie apanajul celor care ar trebui sa-i traga la raspundere si in nici un caz a celor care trebui sa-si indeplineasca sarcinile specifice de serviciu (de administrare a spatiilor / asistenta sociala / ordine publica si control a indeplinire a sarcinilor de serviciu) pentru care sunt salarizati.

  8. legio spune

    Auzi Dane, sa zicem ca ai dreptate, ca au crescut chiriile dar spune-mi si mie, cine-i vinovat ptr distrugerea acestor locuinte? mi-aduc aminte de zona strazi tiparului ,viz-aviz de Orion, ca s-au rebilitat blocurile acelea de nu stiu cate ori si au fost distruse din nou. Cat timp o sa mai platim pe urma acestor ,,dicriminati”? eu m-am saturat. Daca cea din video este handicapata ,puteti sa-mi spuneti ptr ce a mai dat nastere la o suma de handicapati? cu atata monsalanta spune ,de ajutoare sociale,ajutor de handicap,bursa ptr copii ,de parca cineva este obligat sa-i suporte ei aceste ajutoare. Ati vazut-o cumva lucrand undeva? , a prasit cumva pe camp la vreun gospodar? sa faca ceva si sa primeasca mult, putin dar primeste. Respectiva va mai face cativa copii si aia viitori abonati la pomenile sociale si eu sa platesc ca berila traiul lor, macar sterlizatii ,sa nu se mai perpetueze.

  9. xx spune

    Am inteles dintr o declaratie a doamnei Simionica ca in curind ii muta in alte locuinte noi in Valeni

    1. legio spune

      Si dupa ce le distrug si pe acelea ,unde dracu ii mai muta?

  10. dan spune

    Cretinitatea si minciuna angajatilor de la primarie si nu numai, nu are limite. In Piatra Neamt s-a ajuns ca ,cheltuielile lunare de intretinere sa fie mai mari decat o rata la banca cand iti iei o casa. De asta populatia orasului a scazut asa de dramatic. De la 127 000 de locuitori, cat a fost maximul populatiei in municipiu, astazi mai sunt in jur de 70 000 de locuitori. O scadere dramatica, datorata si faptului ca orasul este „mort” industrial, iar lumea constienta ca nu are cu ce plati la intretinere, s-a mutat la sat, iar alti au plecat peste hotare. Cazul prezentat mai sus, este un caz social. Cum mama naibii poti sa-i pui o asemenea chirie si intretinere cand ea are venit de vreo 200 ron? Si o mai trimite sa si dea divort, chipurile sa-si rezolve situatia. Un proverb din batrani spune bine: Sătulul nu crede flamândului! Si iata ca se adevereste, cum intotdeauna s-a adeverit. Si tot o vorba din batrani mai spune: Daca faci un rau, nu te uita nimeni. Si cainele daca il bati, te tine minte toata viata, si te latra cad te vede. Asa si cu chiria. Eu ii cred pe acesti oameni ca chiria a fost marita si nicidecum pe cei de la primarie. Cazurile sociale trebuie tratate mai cu mai mult cap de catre cei de la primarie. Lucru care le lipseste in totalitate. Cand stii ca omul are un venit de 200 ron, da-i frate o locuinta in asa fel sa poata omul din acea suma sa plateasca si chiria, si intretinerea, si curentul, sa poata sa-si ia si medicamente, si sa-i ramana si bani de mancare! Bineinteles asa ceva nu o sa vedeti de la primarie. Astia pana nu te lasa in curul gol (ca sa ma exprim pe intelesul cretinilor din primarie), nu se lasa! Stiti ce va spune? Noi, cretinii din primarie nu facem pomeni!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate