Legea 288/2010, punct de referinta privind activitatea de creditare in Romania

0

„Legea 288/2010 este un punct de referinta privind activitatea de creditare in Romania. Consumatorii au obtinut un grad ridicat de protectie in raporturile cu creditorii si o mai mare libertate de a alege. Suntem convinsi ca ridicarea barierelor privind rambursarea anticipata si presiunea concurentei vor crea in scurt timp premisele ca marea majoritate a consumatorilor, inclusiv cei care au contracte in derulare, sa poata beneficia de conditii mai avantajoase de creditare”, a declarat Constantin Cerbulescu, presedinte ANPC.

In data de 30 decembrie 2010, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Legea 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori.

Parlamentul Romaniei, prin legea de aprobare a OUG 50/2010, a modificat unele prevederi ale Ordonantei de Urgenta.

Pentru contractele aflate in derulare la data intrarii in vigoare a OUG 50/2010, se aplica prevederile din articolele referitoare la comisionul de rambursare anticipata (art. 66 – 69) si prevederile conform carora creditorul poate refinanta creditul in conditiile noilor oferte daca titularul de credit este bun platnic (art. 37). Celelalte prevederi ale legii nu se aplica contractelor in derulare.

Actele aditionale emise de creditori ca urmare a aparitiei OUG 50/2010 care au fost acceptate (semnate) de consumatori raman in vigoare si produc efecte in continuare.

Consumatorii care nu au semnat actele aditionale au dreptul sa solicite creditorului anularea respectivului act aditional, in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a Legii 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010.
Sfatuim consumatorii care inca nu sunt informati cu privire la continutul actului aditional propus de banca odata cu apartitia OUG 50/2010 sa solicite creditorului o copie a respectivul act. Daca prevederile actului aditional emis de creditor nu va convin, transmiteti acestuia o notificare scrisa de refuz (depuneti notificarea la registratura creditorului cu numar de inregistrare sau trimiteti prin posta o scrisoare cu confirmare de primire). Refuzul actului aditional are ca efect revenirea la prevederile anterioare ale contractului de credit, cu exceptia, daca e cazul, a clauzelor privind rambursarea anticipata. Reclamatiile primite dupa data intrarii in vigoare a OUG 50/2010 si care fac referire la contracte aflate in derulare vor fi analizate si solutionate de ANPC in baza OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii sau Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi si consumatori.

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate