Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”

2

Societatea Scriitorilor din Judeţul Neamţ, Editura „Crigarux” şi Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ vă invită marţi, 10 decembrie 2013, ora 17.00, în Sala „Cupola” a Bibliotecii Judeţene la o întâlnire cu viaţa, prin faţetele ei de personaj capricios, din perspectiva volumului „Darul trăirii, darul alinării – despre cancer cu graţie” semnat de Maria Daniela Huţu.
Volumul este o confesiune în care împleteşte speranţa cu teama şi poate constitui un ghid de traversare a momentelor dificile.
Maria Daniela Huţu este absolventă a Facultăţii de Litere şi Ştiinţe a Universităţii Bacău, iar pasiunea timpurie pentru literatură, modelată la cenaclul literar îndrumat de scriitorul Lucian Strochi, o urmează pe parcursul întregii vieţi.
După cum precizează criticul literar dr. Cristian Livescu în postfaţa cărţii „Cu un remarcabil har narativ, dublat de o vie memorie a detaliului şi sinceritatea comunicării, Maria Daniela Huţu ne oferă o emoţionantă spovedanie, în care drama personală se sublimează în document afectiv. O carte bine scrisă, cu discreţie şi sensibilitate”.
Volumul, apărut la Editura „Crigarux” din Piatra-Neamţ, îi va avea ca mediatori, la prima lor întâlnire cu publicul, pe dr. Ilie Echim, prof. Mihai Hanganu, psiholog Radu Năstase şi criticul literar dr. Cristian Livescu.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. carte spune

    Asteptam cu nerabdare lansarea acestui volum.

    1. Maria Daniela Hutu spune

      Multumesc
      Maria Daniela Hutu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate