La cules de trufe negre, fără autorizație, prin pădurile Neamțului. Prețul „aventurii”

0

La data de 24 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Politie Rurală Târgu-Neamț împreună cu specialiști din cadrul Ocolului Silvic Pipirig au acționat pe linia protejării fondului forestier național.

Astfel, polițiștii au depistat în fondul forestier de pe raza Ocolului Silvic Pipirig, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Valea Ursului, în timp ce se afla la recoltat de trufe negre, fără a deține autorizație.

Asupra acestuia a fost găsită cantitatea de 1.160 de grame  de trufe negre, care a fost confiscată de polițiști și predată specialiștilor din cadrul Ocolului Silvic Pipirig.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 R. privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

a transmis IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate