La ce riscuri vă expuneți dacă transportați combustibil în recipienți neconformi de tipul pungi, damigene, butoaie ș.a.m.d.

0
Piatra-Neamț

Așa cum am mai informat, având în vedere aglomerațiile de autoturisme de la stațiile de distribuție a carburanților au fost dispuse următoarele măsuri de către ISU Neamț:

-un cadru de la Inspecția de Prevenire (împreună cu reprezentanți IPJ) va executa controale cu privire la respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

-un echipaj de pompieri din cadrul fiecărei subunități de intervenție va desfășura activităţi de informare a personalului de deservire de pe platforma de distribuție a carburanților cu privire la interdicția de a distribui carburant în recipienți neconformi și respectarea măsurilor privind apărarea împotriva incendiilor.

AȘA NU! / Sursa: Facebook

În categoria recipienți neconformi intră ambalaje de tipul: pungi din plastic, sacoșe, PET-uri pentru băuturi, sticle, damigene, canistre neconforme, bidoane de diferite dimensiuni, butoaie, bazine din plastic etc. Vă expuneți unui pericol major (incendiu/explozie/amendă) dacă nu respectați prevederile legale în vigoare când vine vorba de materiale combustibile.

Vă reamintim că toată această criză este provocată de speculă și o creștere artificială a prețurilor în unele benzinării, care nu este justificată. Autoritățile recomandă cetățenilor să meargă acasă, deoarece sunt dispuse controale pentru combaterea speculei, iar prețul va fi stabilizat în perioada următoare.

Citiți și:

Ordinul nr. 163 din 28 februarie 2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor prevede, la art. 86 faptul că „produsele și substanțele combustibile se transportă, se manipulează și se depozitează în ambalaje adecvate, realizate și inscripționate corespunzător, în vederea identificării riscurilor de incendiu și stabilirii procedeelor și substanțelor de stingere ori de neutralizare adecvate.”

De asemenea, „transportul, manipularea şi depozitarea substanţelor şi a produselor combustibile, precum şi a celor cu tendinţă de autoaprindere, fără a ţine seama de proprietăţile lor fizico-chimice, sau în ambalaje neconforme ori neinscripţionate corespunzător pentru identificarea riscurilor de incendiu sau explozie şi pentru stabilirea procedeelor de stingere, precum şi neasigurarea substanţelor specifice de stingere ori de neutralizare” constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5.000-10.000 lei, conform prevederilor art.1, alin.5, lit. b din H.G. nr. 537 din 6 iunie 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate