Jocul schimbărilor între fair play și inechitate

0


Corectitudinea poate costa, susțin unele păreri. Dar negarea adevărului poate schimba lucrurile? Pozițiile publice necesită pe lângă competențe manageriale capacitatea de a decide în situații limită, dar și abilitatea de a atinge apogeul profesional. Din prisma abordărilor convenționale, cea mai comună metodă de evaluare a unui politician constă în suma realizărilor din perioada mandatului. Competențele acumulate contează în aceeași măsură ca și imaginea. La fel de mult înclină balanța consecvența față de o linie ideologică. Există un model standard de președinte sau prim-ministru? Putem vorbi despre șabloane de atitudine sau chiar fizice în lumea corporatistă, însă viața publică oferă diversitate și de multe ori surprize. Marea diferență între politică și afaceri este că în prima schimbările radicale constau în redistribuirea puterii, iar în business contează dinamica.

Perioada următoare va marca începutul unui ciclu pozitiv. În ultimele luni s-au înregistrat mișcări decisive din partea angrenajelor de elaborare a noilor politici din Europa. Imediat după redresare gândurile românilor vor trebui să se îndrepte spre o zonă euro bine fundamentată, cu planuri de supraveghere bancară. Multe investiții vor reduce la maxim probabilitatea colapsului monetar, iar perspectivele economice îmbunătățite vor echilibra datoriile.

În orice perioadă de adaptare tensiunile politice sunt inevitabile și pot fi privite ca fiind un substitut al progresului politic. Planurile și strategiile trebuie explicate și înțelese, iar momentul în care politicul va fi perceput ca singurul sprijin real, atunci jocul schimbărilor va aparține electoratului.

Unele modificări sunt necesare pentru aducerea dezechilibrului la nivelul ”normal”. Conceptul schimbării generează teamă în aceeași măsură ca și conceptul acceptării unui compromis. Atât timp cât scara valorilor este nealterată și primează, luarea deciziilor apare ca o normalitate a momentului.


whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate