Jandarmi avansati in grad

0

jandarmiCu ocazia Zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ au fost angrenate în executarea unor misiuni şi activităţi pe timpul desfăşurării manifestărilor dedicate acestei sărbătoriri.
Jandarmii au făcut parte din formaţiile de defilare din Municipiile Piatra Neamţ, Roman şi localitatea Târgu Neamţ, De asemenea, jandarmii au fost organizaţi în patrule de ordine publică, echipe operative de prevenire şi combatere a faptelor antisociale şi au acţionat pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.
Tot cu acest prilej, ca recompensă pentru activitatea prestată au fost avansaţi înaintea împlinirii stagiului minim în grad următorii ofiţeri: Contabilul Şef, Colonel Bostan Maria, Şeful Serviciului Management Operaţional, Maior Olariu Radu, Şeful Secţiei de jandarmi Roman, Căpitan Uncrop Constantin, Locotenent colonel Pogonici Dan şi Căpitan Stoina Andrei, (Comandamentul unităţii), şi subofiţerii Plutonier major Ciorbea Neculai, Postul de jandarmi montan Bicaz, Plutonier major Muşat Cristian, Postul de jandarmi montan Durău şi Plutonier major Stan Vasile, Secţia de jandarmi Roman.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate