Crezi ca e de ajuns sa fii inteligent ?

      Până la începutul anilor ’90, cuvântul ”inteligență” avea un singur aspect, cel “mental”. S-a dezvoltat o întreagă terminologie pentru gradele de inteligenţă. Spunem despre oameni că sunt “Einstein”, “sclipitori”, “reduşi mintal” sau “grei de cap” si pe unii tindem sa-i analizam in functie de coeficientele de inteligenta rezultate din tot felul de teste care mai decare mai subiective.
În prezent, când vorbim despre inteligență, spectrul discutiei a inceput sa se extinda si ne gândim la cel puțin două aspecte: inteligența cognitivă, măsurată cu ajutorul coeficientului de inteligență (IQ) de care am auzit cu totii  și inteligența emoțională, măsurată cu ajutorul coeficientului emoțional (EQ).
După cum ne sugerează Daniel Goleman, psiholog la Harvard, “în mod tradițional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cât lumea devine mai complexă, inteligența emotională trece pe primul plan”. Asadar vorbim deja de un nou aspect al intelingentei care in definirea ei traditionala devine cam inutila daca nu este amornizata cu un grad ridicat de empatie fata de mediul social inconjurator.
Pe parcursul vieții, intelectul (IQ-ul) se menține relativ constant. Se bazează pe logică, ne ajută să procesăm informațiile primite, să rezolvăm problemele și să facem socoteli. Oamenii cu un coeficient intelectual ridicat excelează în școala tradițională. În situații critice sau dacă suntem forțați să luăm rapid decizii, nu ne putem baza 100% pe IQ, fiindcă funcționează mai încet decât inteligența emoțională. Creierul are capacitatea de a funcționa perfect, însă doar când ne păstrăm calmul.
Datorită inteligenței emoționale (EQ-ul), învățăm din experiență, devenim creativi, avem încredere în noi înșine, comunicăm și construim relații puternice, de durată, cu alți oameni. EQ-ul se dezvoltă în timp. Este un predictor puternic al succesului nostru in viata și funcționează mai rapid decât intelectul, indiferent de situație. Mai plastic spus, vorbim de un bagaj instinctual format in timp dar care, spre deosebire de instinctele primare, poate fi cizelat, controlat, modelat si mai ales cultivat prin imbinarea inteligentei cu capacitatea de integrare sociala si de asimilare a asteptarilor comunitatii de la individ.
Omul gândește și decide sub influența sentimentelor. Astfel se explică, de exemplu, cum unele persoane, care încă din copilărie promit mult printr-o inteligență sclipitoare, eșuează în cele din urmă în mediocritate, iar alții, care nu se distingeau prin nimic deosebit, reușesc în viață, la un nivel înalt. Sunt cinci competențe de bază după care se exprimă EQ-ul: conștiinta de sine, stăpânirea emoțiilor, motivația, empatia și capacitatea de a intra în relații cu alte persoane. Șansele de promovare ale individului sunt limitate, dacă una dintre aceste competențe lipsește.
Conform cercetărilor din ultimii ani, succesul nostru în viață depinde 80% de inteligența emoțională și 20% de intelect. Nu înseamnă că rolul IQ-ului trebuie neglijat. Coeficientul de inteligență rămâne important.
În concluzie, degeaba ai creier, dacă nu funcționează inima. Și vice versa. Si degeaba le ai pe amândouă dacă nu știi să le folosești sau le folosești în dezarmonie cu mediul social în care te desfăsori.